Un arădean are nevoie de votul nostru: este la un pas de a intra în finala Fit Challenge 2017

crist a

Un tânăr arădean, de 22 de ani, are nevoie de votul semenilor pentru a câștiga un concurs. Este vorba despre Cristian Igna care în urmă cu patru luni a decis să își schimbe stilul de viață cu unul sănătos, iar astăzi este la un pas de a ajunge în finala concursului de fitness, organizat de ProNutrition pentru începători.

crist a

El spune că s-a apucat de acest sport în urmă cu patru luni, când l-a cunoscut pe antrenorul lui, Cristian Lucuţa. „Mi-am dorit să schimb ceva, pentru că până atunci aveam un stil de viaţă cam haotic”, a spus Cristi Igna. Din 39 de sportivi înscriși în concurs, Cristian se află în momentul de față pe locul 6. Însă, doar primii 5 concurenți vor ajunge în finală. „Vreau să câştig acest concurs şi pentru mine şi să dau un exemplu arădenilor care doresc să înceapă să-şi construiască un stil de viaţă sănătos. Îmi doresc de asemenea să reprezint Aradul cât mai bine şi dau şi eu o mână de ajutor în imaginea oraşului nostru prin sport”, a spus Cristian Igna.

Arădenii pot să-l sprijine printr-un simplu vot la acest link: https://premium.easypromosapp.com/voteme/612714/626231295

 

Categorie: arad
Tags: concurs, concurs vot, cristian, fittness, igna, importante, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici