Cu o majoritate de 8 la 3, Curtea Supremă decide că Guvernul nu poate activa Articolul 50 fără împuternicirea Parlamentului, care să îl autorizeze în acest sens”, a anunțat David Edmond Neuberger, preşedintele Curţii Supreme. Decizia vine într-o situaţie tensionată în care şefa guvernului de la Londra a încercat să păstreze doar pentru cabinetul ei decizia declanşării Brexit.
De asemenea, Curtea Supremă a decis că guvernele Scoției și Irlandei de Nord nu trebuie să își dea consimțământul în cazul demarării Brexitului. Premierul Theresa May susţinea varianta în care Guvernul va declanşa Brexitul pe cont propriu, dar contestatarii săi argumentau că înainte de invocarea articolului 50 este nevoie şi de aprobarea Parlamentului.
Indiferent de decizie, Londra a promis că activarea articolului 50, care permite ieşirea unui stat din UE, se va face până la sfârşitul lunii martie.