Mare atenţie la folosirea surselor de încălzire! Monoxidul de carbon a făcut 73 de victime anul trecut

gaz

Un număr de 62 de persoane au fost la un pas de moarte, iar alte 11 nu au mai putut fi salvate, anul trecut, din cauza utilizării unor aparate alimentate cu gaze naturale racordate necorespunzător la coșurile de evacuare a gazelor arse, neetanșe sau înfundate, precum și a folosiri aragazului ca sursă de încălzire.

 

În prima zi de  Crăciun, doi copii în vârstă de 2 ani, respectiv 4 ani, din localitatea Lechinţa judeţul Bistriţa Năsăud au fost la un pas de a-şi pierde viaţa, suferind intoxicaţii cu monoxid de carbon tot ca urmare a utilizării aragazului ca sursă de încălzire. Iar lista cu astfel de evenimente tragice poate continua.

 

În judeţul Arad un copil de 6 luni din localitatea Vladimirescu a avut de suferit în urma intoxicaţiei cu monoxid de carbon din cauza evacuării insuficiente a gazelor arse.

 

Mai bine de jumătate dintre cazurile de intoxicaţii cu monoxid de carbon din 2016, respectiv 56 %, s-au petrecut în ultimele trei luni ale anului, o dată cu debutul sezonului rece. Tot în această perioadă au fost înregistrate 10 din cele 11 decese consemnate pe parcursul anului trecut.

 

Delgaz Grid trage un semnal de alarmă privind aceste evenimente nefaste care pot fi evitate prin luarea unor măsuri simple de siguranță la debutul sezonului rece şi care sunt esențiale pentru prevenirea intoxicațiilor cu monoxid de carbon și asfixierilor.

 

Astfel, pentru asigurarea unei ventilații corespunzătoare în încăperile unde funcționează aparate care sunt alimentate cu gaze naturale, sistemele de evacuare a gazelor arse trebuie să fie verificate la începutul sezonului rece, în fiecare an. Curățarea coșurilor de fum și a hornurilor trebuie să se efectueze de cel puțin două ori pe an, o dată obligatoriu înaintea venirii sezonului rece și doar de către persoane sau firme autorizate.

  Tecău și Rojer vor juca finala masculină de dublu la US Open

 

De asemenea, consumatorii de gaze naturale trebuie să supravegheze aparatele neautomatizate care funcționează cu flacără deschisă și să nu le folosească în scopul încălzirii locuinței.

 

Pentru semnalarea unor posibile scurgeri de gaz sau a prezenţei monoxidului de carbon în interiorul locuinței, este recomandată montarea detectoarelor. În privinţa detectoarelor de gaz este bine să ştim că acestea sunt obligatorii pentru instalaţiile noi în care se montează aparate consumatoare de combustibili gazoşi, în încăperi care au ferestre cu geamuri cu grosime mai mare de 4 mm sau care sunt din geam securizat sau termopan, însă este recomandabil ca acestea să fie montate şi în instalaţiile vechi.

 

 

Categorie: arad
Tags: carbon, importante, incalzire, monoxid, stiri arad, sursa, victime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici