Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak au depistat un bărbat din Turcia, care a încercat să iasă ilegal din ţară, ascuns pe şasiul unui automarfar.
„În data de 27.01.2017, în jurul orei 05.00, la P.T.F Nadlac – Nagylak s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul turc Saglam Z., în vârstă de 57 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în Turcia şi care transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, peşte din Turcia pentru o societate comercială din Polonia.
La controlul fizic al autovehiculului, politiştii de frontieră au constatat că pe antepenultima axă a mijlocului de transport se află ascunsă o persoană de sex masculin.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că cel în cauză este cetăţean turc, Aydin R., în vârstă de 26 de ani. La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care conaţionalul său s-a ascuns sub camion. Aydin R. a declarat în cadrul primelor cercetări că dorea să ajungă în Spaţiul Schengen şi a recurs la această metodă deoarece nu avea o viză care să îi permită acest lucru”, a declarat agent şef adjunct de poliţie, Mihaela Leş.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lui Aydin R. acte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului turc pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.