Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin rechizitoriul din data de 30 ianuarie 2017, au dispus, trimiterea în judecată a inculpatului Daniel Cristian Motorca pentru săvârşirea infracţiunii de ,,Conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere” .
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că: „Inculpatul Motorca Daniel Cristian în seara zilei de 05.01.2016 a fost depistat de către un echipaj de poliţie din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu, în timp ce conducea autoturismul marca Mitsubishi, pe DJ792/D în localitatea Mocrea, fără a poseda permis de conducere.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Judecătoriei Ineu.
Facem precizarea că trimiterea în judecată este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”.