”Ce s-a întâmplat pentru ca, la această conferinţă de la Munchen din 2017, să se ajungă ca una dintre secţiuni să fie consacrată răspunsului la întrebarea dacă Occidentul va reuşi să supravieţuiască?
‘În anii trecuţi – spune McCain – această întrebare ar fi provocat acuzaţii de exagerării şi alarmism. Dar nu şi în acest an. Dacă vreodată a existat un moment în care să tratăm această problemă cu seriozitate mortală, atunci acum este timpul’.
Referindu-se la Ewald von Kleist, iniţiatorul Conferinţei de la Munchen şi la colegii săi de generaţie care cunoscuseră tragediile războiului, senatorul american se întreabă ce-ar mai recunoaşte ei în această lumea a noastră şi ce-ar înţelege din dezvoltările politice care au loc în acest moment: ‘Mi-e teamă că multe dintre aceste lucruri le-ar fi extrem de familiare şi ar fi alarmaţi de ele. Ar fi alarmaţi de îndepărtarea din ce în ce mai mare de valorile universale şi reîntoarcerea le vechile legături de sânge şi rasă şi la sectarism. Ar fi alarmaţi de resentimentul din ce în ce mai dur pe care-l vedem la adresa imigranţilor, refugiaţilor şi grupurilor minoritare, în special a musulmanilor. Ar fi alarmaţi de inabilitatea în creştere, chiar de lipsa de voinţă, de a separa adevărul de minciună. Ar fi alarmaţi de faptul că din ce în ce mai mulţi dintre cetăţenii noştri par să fie tentaţi de autoritarism, legedându-l drept echivalentul nostru moral. Dar, cred eu, ceea ce i-ar alarma cel mai tare este sentimentul că multe dintre popoarele noastre, inclusiv în ţara mea, abandonează Occidentul…cred că este o afacere proastă şi că am fi mai bine fără el…şi asta în timp ce naţiunile occidentale au încă puterea de de a menţine ordinea mondială, asta deoarece este neclar dacă noi vom dori acest lucru’.
Apărarea lumii occidentale? Ok, dar împotriva cui anume? Care este varianta de lucru? O lume ‘post-occidentală’ pe care o propunea, în cadrul aceleiaşi reuniuni, Serghei Lavrov, ministrul rus de externe care pleda pentru ”odemocratică nouă ordine mondială şi justă”? Sigur că da, însă în funcţie de ce parametri? Cine va rescrie termenii jocului şi cine (şi împreună cu cine) va decide că anume criterii vor fi, de acum înainte, cele ‘democratice şi juste’? Aici intrăm pe un teritoriu necunoscut, alunecos şi extrem de primejdios”, scrie Unteanu.
Citește mai multe pe adevarul.ro.