VIDEO Autoturism înghițit de un crater. Catacombele de la Râmnicu Sărat

IMG 1886

Un crater adânc de doi metri s-a format, noaptea trecuta, pe o stradă din Râmnicu Sărat. Hăul format în jurul orei 3 a înghițit un autoturism Opel care se afla în parcare, surparea provocând un zgomot puternic. Autoritățile locale din Râmnicu Sărat au împrejmuit zona, urmând ca în cursul zilei să asigure scoaterea autoturismului din groapă scrie stiridebuzau.ro

Craterul ivit pe strada principală din municipiul Râmnicu Sărat ar putea rămâne neacoperit mai multe zile, pentru a le permite arheologilor o evaluare atentă a structurii de cărămidă din sol. Autoritățile locale au hotărât închiderea traficului greu și deplasarea traficului ușor pe cele două benzi din partea de nord.

Potrivit unei postări pe Facebook, directorul Muzeului din Râmnicu Sărat, Marius Neculae, suprafața surpată a afectat o zonă cu construcții subterane din cărămidă, ziduri construite în tehnică dublă – cărămidă și opus mixtum. Pentru că descoperirea este una valoroasă, Neculae susține că vestigiile trebuie conservate și păstrate la vedere.

”Autoritățile au hotărât închiderea traficului greu și deplasarea traficului ușor pe cele două benzi din partea de N. Este foarte posibil ca structura, posibil de sec. XVII, să se întindă pe o suprafață mai mare (știm că Râmnicul, oraș negustoresc, de vamă, este plin de astfel de structuri – pivnițe, folosite secole la rândul, fapt care a dus la apariția legendelor urbane despre tuneluri secrete). În urma cercetărilor care se impun (reglementate legal), ar fi ideal să se facă o conservare „in situ” a vestigiilor (restaurate și acoperite cu un geam), inclusiv extinderea cercetării spre zona pietonală a centrului orașului”, a scris pe Facebook Marius Neculae, directorul Muzeului din Râmnicu Sărat.

  Ce s-a ales de mineri la 17 ani după bătălia de la Costeşti. Culisele violenţelor încheiate cu Pacea de la Cozia şi decăderea apocaliptică a oraşelor-mină

Potrivit acestuia, zona orașului, ca locuire, ”are o istorie (nescrisă) de mii de ani și scrisă de vreo 578 de ani”. ”S-au construit multe și s-au dărâmat multe. Au fost incendii, cutremure foarte mari (1738, 1802, 1838, 1940, 1977). Clădiri și structuri ca cea de aici au fost folosite, dărâmate, sau reconstruite, de-a lungul secolelor”, a completat directorul Muzeului Râmnicu Sărat.

Categorie: mandri.ro
Tags: autoturism, catacombe, importante, Ramnicu sarat, structura

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici