Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă că au fost aprobate metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018, prima etapă a înscrierilor desfăşurându-se în intervalul 27 februarie-16 martie iar a doua în perioada 24-30 martie.
“Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze Ziua porţilor deschise într-una din zilele din intervalul 23 februarie – 2 martie. Cu acest prilej, părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile şcolare şi vor putea discuta cu cadrele didactice. Fiecare locuinţă este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti au responsabilitatea organizării sau, după caz, a reorganizării circumscripţiilor. Nu în ultimul rând, inspectoratele şcolare vor soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii”, transmite Ministerul Educaţiei printr-un comunicat de presă.
Sursă: Mediafax