Palatul Cultural, în incinta căruia funcţionează Filarmonica şi Muzeul Judeţean Arad, se află într-un proces major de reabilitare, clădirea având peste 150 de ani vechime. Consiliul Judeţean a decis să investească în acest obiectiv, pentru realizarea unor reparaţii capitale. Lucrările de intervenţie aferente Consiliului Judeţean se cifrează la 5, 6 milioane de lei. Consiliul Judeţean intenţionează să obţină fonduri de la Ministerul Dezvoltării, finanţând din resurse proprii doar o parte a costurilor.
Astfel, în şedinţa de ieri s-a aprobat cofinanţarea Consiliului Judeţean pentru reparaţiile capitale la Palatul Cultural, în valoare de 400.400 lei. „Dorim să obţinem fonduri prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, pentru a face reparaţii la Palatul Cultural, în incinta căruia funcţionează Muzeul Judeţean Arad, instituţie subordonată Consiliului Judeţean Arad. Palatul Cultural reprezintă unul dintre simbolurile municipiului şi judeţului şi e normal să ne protejăm şi să ne punem în evidenţă valorile”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.