Clădirea Gemi Center din Micălaca, strada Nicolae Titulescu, a ars în noaptea de miercuri spre joi.
Reprezentanţii ISUJ Arad au anunțat incendiul la ora 2.53, la foarte scurt timp după ce martorii au sunat la serviciul de urgență 112.
Pentru că în sediul clădirii, la etajul 1, era multă mobilă, incendiul s-a extins, iar întreaga clădire a ars. „S-a intervenit cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și am avut și un echipaj SMURD pentru asigurarea personalului propriu”, a declarat George Pleșca, purtătorul de cuvânt al ISUJ.
Acesta a spus că intervenţia afost una dificilă datorită construcției care este din pereți portanți cu risc mare de prăbușire și datorită lipsei alimentării cu apă a autospecialelor. În timpul intervenţiei un pompier a suferit o entorsă în momentul în care a sărit de pe cisternă. Au ars toate etajele însă Pizza 5 colțuri și magazinul Penny nu au fost afectate.