Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a turnat la Securitate

isarescu

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ar fi turnat la Securitate sub numele de cod ”Manole”, potrivit unor documente prezentate de cotidianul “România Libera”.

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, ar fi turnat la Securitate sub numele de cod “Manole”, potrivit unor documente prezentate de cotidianul “România Libera”.

„Sursa Manole”. Sub acest nume de cod s-a ascuns, înainte de 1989, actualul guvernator al Băncii Naționale a României.

Mugur Isprescu se afla în evidențele UM 0195, adică sub controlul Contraspionajului Extern din Centrala de Informații Externe, potrivit cotidianului central.

Acuzațiile apar într-un moment important al celei mai importante instituții a țării, având în vedere că în urmă cu un an, Bogdan Olteanu a părăsit funcția de la BNR după ce a fost acuzat pentru trafic de influenţă de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ. Faptele ar fi fost comise în intervalul iulie-noiembrie 2008, perioadă în care acesta deţinea funcţa de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Isărescu este cel mai longeviv șef al unei bănci centrale din Europa fiind numit la șefia BNR în urmă cu 27 de ani, din 1990. Isărescu a îndeplinit și funcția de prim-ministru al României în perioada decembrie 1999 – decembrie 2000.

Sursa: realitatea.net

Categorie: mandri.ro
Tags: bnr, importante, isarescu, securitate, turnator

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici