Se stie ca zaharul este principalul inamic al siluetei, dar si ca afecteaza intregul organism, de la sanatatea orala, la cea a organelor interne si, de aceea, este indicat sa renuntam la alimentele in a caror compozitie intra zaharul sau indulcitorii artificiali. Dar este dependenta de zahar o problema reala?
Iata ce se intampla cu organismul uman in urma consumului de zahar, dar si in cazul renuntarii la alimentele dulci, conform theconversation.com.
Zaharul ca recompensa
Specialistii in neurostiinte sunt de parere ca hrana este o recompensa naturala. Creierul uman a evoluat de-a lungul timpului si a dezvoltat un sistem care administreaza hrana ca recompensa. Atunci cand facem o activitate placuta, anumiti neuroni din aria tegmentala ventrala folosesc dopamina pentru a semnala o parte a creierului intitulata nucleul accumbens. Conexiunea dintre aceasta zona si cortexul prefrontal ne dicteaza fiecare miscare, inclusiv decizia de a lua inca o inghititura de tort. Tot cortexul prefrontal activeaza si hormonii care transmit intregului organism senzatia de bunastare in urma consumului de dulciuri, care memoreaza aceasta activitate ca pozitiva.
Bineinteles ca nu poate produsele alimentare sunt benefice, iar cei mai multi oameni prefera alimentele dulci celor acre si amare, deoarece, din punct de vedere evolutionist, organismul nostru raspunde pozitiv la gustul dulce, datorita asocierii cu sursele sanatoase de carbohidrati.
Lumea moderna a luat, insa, o turnura diferita. In urma cu un deceniu se estima ca un american consuma in medie 22 de lingurite de zahar pe zi, ce adauga 350 de calorii la dieta zilnica, iar alte studii efectuate mai recent arata ca un britanic consuma, in medie, 238 de lingurite de zahar pe saptamana.
In zilele noastre, cand comoditatea este un factor decisiv in alcatuirea dietei noastre alimentare, este aproape imposibil sa identificam in alimentatia omului de rand alimente procesate care nu contin zaharuri adaugate fie pentru aroma, fie pentru conservare. Iar aceste zaharuri, pe care majoritatea oamenilor le consuma in nestire, sunt elementul principal ce pune in pericol sanatatea intregului organism, zaharul fiind listat printre substantele ce creeaza depedenta (cum ar fi nicotina, cocaina si heroina), substante capabile sa deturneze comportamentul neuro-chimic, nascand dependente asociate recompenselor alimentare.
Dependenta de zahar – o problema reala
Exista patru componente majore ale dependentei: nevoia exagerata, simptomele de sevraj, pofta si predispozitia catre dependenta de alte substante. Toate aceste componente au fost observate in cadrul studiilor de laborator efectuate pe soareci pe tema abuzului de zahar si alte substante adictive.
La fel ca in cazul drogurilor, zaharul elibereaza dopamina in nucleul accumbens. Consumul de zahar pe termen lung a fost asociat schimbarii expresiei genelor si a disponibilitatii receptorilor de dopamina atat in mezencefal, cat si in cortexul prefrontal.
Zaharul creste concentratia unui tip de receptor stimulant (D1), dar scade concentratia unui alt tip de receptor inhibator (D2), iar consumul regulat de zahar inhiba actiunea transportorului de dopamina, o proteina care pompeaza dopamina din sinapse inapoi in neuroni, dupa ce acestia au fost stimulati.
Pe scurt, studiile au aratat ca excesul de zahar pe perioade lungi de timp duce la excitarea sistemului de recompensa al creierului, care dezvolta astfel o toleranta la zahar si o nevoie mai mare de administrare a zaharului in organism pentru a ca receptorii de dopamina sa isi execute functiile.
Renuntarea la zahar si sevrajul
Intr-un studiu de laborator, efectuat in anul 2002 de catre o echipa de cercetatori de la Universitatea Princeton, soarecii au fost supusi unui protocol tipic de dependenta la zahar pe o perioada de timp suficienta pentru a naste adictia, apoi zaharul a fost exclus din dieta acestora. Acest lucru a fost posibil fie prin excluderea hranei, fie prind intreruperea tratamentelor cu naloxona – un medicament utilizat pentru tratarea dependentei de opiacee, care afecteaza receptorii sistemului de recompensa. Ambele metode au declansat probleme de sanatate in randul subiectilor la test, inclusiv simptome specifice sevrajului.
Un nou studiu, publicat in jurnalul de specialitate “Physiology & Behavior”, arata ca sevrajul datorat renuntarii de zahar este, de asemenea, legat de un comportament impulsiv, la fel cum se intampla in cazul renuntarii la substantele ce nasc adictia.
In cadrul acestui studiu, soarecii de laborator au fost instruiti sa primeasca apa prin apasarea unui levier. Dupa ce acest comportament a fost format, subiectii studiului au fost pusi in custile lor, unde le-au fost puse la dispozitie fie dispozitive de apa, fie dispozitive de apa cu zahar. Dupa 30 de zile de observare, cercetatorii au concluzionat ca subiectii carora le-a fost pusa la dispozitie apa inducita au avut un comportament impulsiv, spre deosebire de subiectii care au consumat apa fara indulcitori.
La o prima vedere putem judeca faptul ca aceste experimente de laborator au fost efectuate pe animale, iar cazul oamenilor este diferit. La noi dieta este alcatuita, in mod normal, in asa fel incat privarea de anumite alimente sa nu nasca un comportament impulsiv.
Cu toate acestea, desi au trecut zeci de ani de cand nutritionistii mentioneaza dependenta de zahar ca fiind o problema reala ce pune in pericol sanatatea intregului organism, subiectul este in continuare unul tabu. Exista nenumarate articole de specialitate si carti dedicate acestor teme, care arata ca eliminarea zaharului din dieta alimentara poate face minuni pentru organismul uman, insa, in realitate, excluderea totala a zaharului din dieta alimentare este o adevarata provocare, fie pentru ca zaharul intra in componenta majoritatii alimentelor de pe piata, fie pentru ca este adaugat cu buna stiinta la alimentele consumate zilnic catre aceia dintre noi care nu se pot priva de gustul dulce al bauturilor sau deserturilor preferate.