Preţul gazelor va creşte cu 5-6% de la 1 aprilie pentru consumatorii casnici, care vor fi protejaţi pe parcusul anului de eventuale creşteri neaşteptate de preţuri pe piaţa liberă, a anunţat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Niculae Havrileţ. Pe de altă parte, şi energia electrică se va scumpi, de la 1 iulie.
“De la 1 aprilie, începe procedura de liberalizare totală a pieţei de gaze naturale din România, cu referire exactă către piaţă casnică. De la 1 aprilie nu va mai exista un preţ reglementat pentru producţia de gaze şi vor rămâne reglementate doar celelalte elemente ale preţului final: tarifele de reţea, de furnizare şi elementele care sunt considerate monopol naturale”, a spus Havrileţ. Şeful ANRE susţine că măsura va duce la o majorare între 5 şi 6% a preţurilor actuale pentru populaţie. “În previziunea noastră, având în vedere evoluţia preţurilor internaţionale care sunt la acelaşi nivel sau foarte apropiat faţă de gazele din producţia internă, considerăm o creştere de câţiva lei pe MWh, adică o creştere între 5 şi 6% pe mia de metri cubi”, a precizat Havrileţ. El a subliniat că populaţia este protejată în faţa unor fluctuaţii majore a preţurilor pe piaţa liberă.
Energia electrică, mai scumpă din vară
“ANRE a stabilit o metodologie potrivit căreia achiziţia gazelor pentru populaţie să se facă pentru un an de zile pentru o perioadă de iarnă, respectiv octombrie – aprilie. Asta înseamnă că furnizorii care sunt ataşaţi acestei pieţei vor cumpăra gaze la preţul de acum pentru un an întreg. Aceasta înseamnă că consumatorul casnic este protejat împotriva unei creşteri neaşteptate de preţ”, a mai spus Havrileţ. La mijlocul lunii februarie, președintele ANRE a vorbit de o ajustare de 1 – 2% şi în ceea ce privește energia electric, începând cu 1 iulie. Acesta a precizat că nu se pune încă problema de o creștere a prețului energiei electrice de la 1 aprilie, așa cum au cerut unii furnizori. În primele luni ale anului, prețul energiei pe bursă a înregistrat un maxim istoric de 680 de lei/MWh, de până de trei ori mai mare decât într-o perioadă normală a acestui an. Acesta ar fi principalul motiv de creștere al prețului energiei electrice.
sursa jurnalul.ro