Accident la iesirea din Bucuresti soldat cu 6 victime

IMG 2036

Şase persoane au fost rănite, în această dimineaţă, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un alt autoturism şi apoi a plonjat în râul Dâmboviţa, la ieşirea din Capitală, trei dintre victime fiind în stop cardiorespirator la sosirea echipajelor de intervenţie, relatează News.ro.
Accidentul s-a produs în jurul orei 3.50, la intersecţia Splaiului Independenţei cu Şoseaua de Centură a municipiului Bucureşti, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov, Claudia Burada.
Acesta a precizat că şoferul unui autoturism marca Audi, în care se mai aflau patru pasageri, nu a acordat prioritate şi s-a ciocnit cu un alt autoturism, marca Golf, în care se afla doar şoferul, din impact primul autovehicul plonjând în râul Dâmboviţa.
Toate cele şase persoane implicate în accident au fost rănite. Două dintre victimele din maşina care a căzut în râu au ieşit singure din apă, reuşind să mai scoată la suprafaţă încă o persoană, potrivit sursei citate.
La sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, trei victime erau în stop cardiorespirator, fiind stabilitate, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov, Daniel Vasile. El a adăugat că victimele, toţi bărbaţi, au fost transportate la spitale din Capitală: două la Spitalul Bagadasar Arseni, una la Spitalul de Urgenţă Floreasca, două la Spitalul Sfântul Ioan şi una la Spitalul Pantelimon.
La locul accidentului au intervenit şase ambulanţe SMURD, trei cu medic şi trei fără medic, dar şi scafandri, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov scrie bursa.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: accident, audi, golf, importante, victime

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici