Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va desfășura săptămâna viitoare un amplu exercițiu, la nivel național, pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă – PROCIV 2017.
În perioada 18-21 aprilie a.c., în localități din țară va fi declanșat mecanismul de înștiințare a autorităților privind iminența producerii unor evenimente deosebite și vor fi acționate echipamentele dedicate de avertizare/alarmare a populației din zone posibil a fi afectate de dezastre, prin intermediul semnalelor acustice.
Simulările vor începe marți, 18 aprilie a.c., iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.
În judeţul Arad, exerciţiul de verificare a mijloacelor de prealarmare/alarmare a populaţiei va avea loc în 21 aprilie a.c.
Semnalul de alarmare, „ALARMĂ LA DEZASTRE”, este compus din 5 sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între sunete şi se va declanşa în intervalul orar 10.00-15.00.
În judeţul Arad sunt 173 de mijloace de prealarmare /alarmare(sirene) dintre care 51 în municipiul Arad.
Din cele 51 sirene din municipiul Arad 49 sunt centralizate şi se acţionează din punctul de comandă de la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad.
Sirenele sunt electrice şi electronice, cele electronice au posibilitatea de transmitere a mesajelor de tip „voce”.
Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență.
Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma “EXERCIȚIU”.
INFO BACKGROUND
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecție a populaţiei și bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor. Cele mai des întâlnite situații în care este alarmată populația, prin intermediul sirenelor electrice și electronice, au loc pe timpul inundațiilor, când este semnalată iminența producerii unor viituri care să pună în pericol viața persoanelor.
De asemenea, sistemul de înștiințare – alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanțe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă. Această metodă destinată protecției populației civile poate fi utilizată și pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
La nivel național, există peste 7.700 astfel de mijloace, care pot fi utilizate în cazul unor dezastre sau alte situații de protecție civilă, modul de acționare a acestora fiind realizat local sau centralizat, din dispecerate.
Responsabilitatea menținerii în stare de operativitate a sistemului de înștiințare-alarmare revine autorităților publice locale, iar reprezentanții inspectoratelor pentru situații de urgență derulează, periodic, acțiuni de verificare în teren.