Un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, a depistat, vineri, 28 aprilie a.c, în jurul orei 14.15, pe albia râului Mureș, o persoană care pescuia cu unelte interzise deținerii și folosirii neautorizate, prin metoda greblare folosind un băț de pescuit prevăzut cu mulinetă, cârlige tip triplă și un plumb.
„Acesta a fost depistat pe malul drept al râului Mureș, în zona localității Milova, județul Arad. La vederea forțelor de ordine, a încercat să fugă, dar în scurt timp a fost oprit.
Jandarmii au stabilit identitatea persoanei, aceasta fiind bărbat cu vârsta de 26 de ani, cu domiciliul în localitatea Milova”, a declarat plt.maj. Daniel Monoranu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Având în vedere că ,, pescuitul cu japca, cu ostia, suliţa, ţepoaica şi cu orice alte unelte înţepătoare sau agăţătoare, prin greblare sau harponare“ constituie infracțiune, conform prevederilor O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală.
Uneltele găsite, au fost ridicate în vederea confiscării.