Polițiștii Secției nr.1 poliție rurală Arad au identificat 5 bărbați, bănuiți de furtul unor ovine.
„În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în perioada mai-iunie 2015, pe timp de noapte, bărbații, cu vârste cuprinse între 20 și 44 de ani, ar fi sustras 26 de ovine dintr-o fermă de pe raza localității Cruceni, pe care le-ar fi transportat cu o autoutilitară pe raza localității Vinga”, spun reprezentanţii IPJ Arad.
Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 8.000 de lei, a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii continuă cercetările.