O situaţie revoltătoare se petrece într-o şcoală de renume. Un copil despre care cadrele didactice susţin că ar crea probleme la ore a fost dat afară din clasă, la propriu, şi este obligat să petreacă toate orele de curs pe un hol.
Vorbim despre o şcoală din centrul municipiului Buzău.
Totul se întâmplă în Şcoala ”Dionisie Romano” din centrul oraşului Buzău. Mai exact, un copil despre care se susţine că ar crea probleme la ore a fost dat afară din clasă şi obligat să stea timp de patru ore în holul unei biblioteci, pe un colţ de dulap şi să copieze lecţiile din carte. Mai mult decât atât, copilul stă chiar în uşă, iar în momentul în care a fost găsit de jurnalişti, în apropierea lui ardea un reşou pe care era pus la încălzit un ibric cu apă.
Conducerea şcolii susţine că această exilare, care durează de patru zile, a fost singura metodă ce s-a putut aplica pentru a-l linişti pe elevul de clasa a V-a. În această perioadă, copilul nu beneficiază de predarea lecţiilor ori de explicaţiile profesorilor de care se bucură colegii săi.
Directoarea şcolii susţine că prin metoda aplicată respectă toate normele legale, însă nu a răspuns cum ar reacţiona dacă în locul elevului respectiv ar fi propriul copil. Conducerea Inspectoratului Şcolar nu a găsit nepotrivită decizia conducerii şcolii de a retrage copilul de la ore. A admis, însă, că în ceea ce priveşte condiţiile se vor face verificări.
Mama copilului admite că băiatul este neastâmpărat, însă nu poate accepta să i se aplice un asemenea tratament. Mai mult decât atât, înclusiv colegii de clasă au început să îl marginalizeze. Psihologii avertizează că astfel de măsuri luate împotriva şcolarilor pot avea efecte pe termen lung şi pot ajunge până într-acolo încât copiii să refuze să mai meargă la şcoală.
”Bineînţeles că nu este în regulă, pentru că poate să aibă implicaţii de natură psihologică. Vreau să vă spun că am avut situaţii similare când copiii au refuzat să mai meargă la şcoală. Au venit părinţii şi ne-au spus că cei mici au prins repulsie faţă de şcoală. Pedagogii noştri nu înţeleg un lucru important, că ai noştri copii trebuie să meargă cu plăcere la şcoală. Profesorii au o problemă aici”, a declarat Petrică Alexa, preşedintele Colegiului Psihologilor din Buzău.
Mama copilului a luat în calcul inclusiv mutarea copilului la o altă şcoală pentru ca acesta să se poată bucura de toate drepturile de care se bucură orice alt elev.
Sursă: Adevărul