Profesoara Alina Breaz a întins din nou o mână de ajutor celor nevoiaşi. De această dată împreună cu studenții specializării asistență socială au mers.
„Sunt destul de multe solicitări ale familiilor care ne cer sprijinul. De multe ori ne este destul de dificil sa onorăm cu bunurile pe care le primim, «strigatul» celor care au nevoie de noi. Îndemn astfel, pe toți cei care ne urmăresc acțiunile, să vină și să ne ajute. O curăţenie în dulap, sau un kilogram de fructe sunt binevenite oricând, în campania și acțiunile noastre. Pot să admir de fiecare dată o familie vulnerabilă, care păstrează o curațenie a casei, precum și sprijinul pe care îl oferă copiilor din familie, privind școlarizarea. De data aceasta, am vizitat împreună cu studenții specializării asistență socială, o familie monoparentală. Familia este formată din trei copii şi o bunică. Cu toată vulnerabilitatea, educația este pe primul loc în viziunea bunicii, ceea ce m-a determinat să aleg acest caz. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, cât şi studenților”, a declarat lect. univ. dr. Alina Breaz.