„La 12 ani îmi făceam temele în sediul PNL, când am împlinit 18 ani am devenit membru PNL, astăzi la vâsta de 33 de ani mi-am depus candidatura pentru funcția de Președinte al Curții de Arbitraj a Partidului Național Liberal care se va alege în cadrul Congresului din data de 17.06.2017.
Am făcut acest gest deoarece am fost educată în spiritul valorilor liberale și cred că după 3 mandate de membru respectiv vicepreședinte al Curții de Arbitraj pot aduce un plus funcționării acestei organizații.
Sunt convinsă că după Congres va rezulta un PNL puternic, un PNL îndreptat spre cetățean, un PNL pregătit pentru provocările ce îl așteaptă”. Mesajul aparține avocatei Isabela Rabotka, și a fost comunicat și conducerii arădene a PNL, organizație din care face parte și Rabotka.