Victor Ponta își pregătește revenirea în politică prin intermediul unui nou partid, unul cu tentă stîngist-naționalistă, care să rupă o parte din PSD, dar și din alte partide. Culoarul e mai mult decît pregătit, pe fondul evenimentelor externe din ultimii ani, o arată toate cercetările sociologice și nu numai; mai rămînea de rezolvat problema plecării din PSD. Una care nu se putea produce oricum.
Toți observatorii scenei politice au remarcat, în ultima jumătate de an, un paradox: deși Liviu Dragnea se comportă ca un veritabil dictator în partid și închide brutal gurile care crîcnesc împotriva sa, în cazul lui Ponta a făcut o excepție misterioasă. Astfel, cu toate provocările publice ale fostului președinte, Dragnea s-a făcut că plouă, lăsîndu-le nesancționate, arată o analiză a site-ului inpolitics.
Citeşte şi: Victor Ponta: Viitorul premier va fi mult mai obedient. Nu regret sprijinul pentru Sorin Grindeanu
Și Dragnea știa ceea ce știu și alții, anume că Ponta își dorește cu ardoare să fie exclus din PSD și victimizat, totodată, pentru a avea mînă liberă ulterior. Ori, plecarea lui Ponta înseamnă automat plecarea unui număr de parlamentari, cel puțin 15-20, conform unor informații de culise. Adică suficienți aleși cît să lase coaliția PSD-ALDE fără majoritatea confortabilă de acum.
Și pentru că Dragnea nu a răspuns niciunei provocări, a fost nevoie să vină conjunctura aparte a moțiunii de cenzură și decizia dictatorială a Comitetului Executiv de a exclude pe oricine nu ar vota în favoarea acesteia. Ponta nu a făcut-o, așa că, de acum, se încadrează în schemă.
Fostul premier a postat pe Facebook un mesaj conținînd cîteva ”impresii la cald” după votarea moțiunii, în care își anunță surprinzător de lejer decizia de a se conforma hotărîrii impuse de Dragnea privind excluderea:
Citeşte şi: Victor Ponta: De azi PSD este egal Liviu Dragnea. Partidul s-a întors într-un trecut de care eu nu mă pot ataşa
”Cred ca acest vot a fost o uriasa greseala pentru PSD – o greseala care va fi decontata la un moment dat. Nu am vrut sa plec din PSD (mai ales in asemenea conditii) dar accept decizia Conducerii – si sunt convins ca pentru mine exista viata, inclusiv politica, si dincolo de PSD. Le multumesc insa tuturor membrilor, simpatizantilor si votantilor PSD alaturi de care am activat si am luptat timp de peste 15 ani
De azi PSD = Liviu Dragnea si, de azi, Liviu Dragnea are ce si-a dorit – toata PUTEREA. Pentru binele nostru, al tuturor, sper sa o foloseasca mult mai bine decat a facut-o in ultimele 6 luni!
S-au promis zeci de functii de ministri, avantaje politice si materiale, plus amenintari si linsaje publice de la jurnalistii “prietene”, fara precedent! Conducerea PSD a instituit un control politienesc fara precedent asupra modului in care au votat parlamentarii – si au obtinut o “majoritate” de numai 8 voturi – asta arata ca exista in cadrul PSD ALDE o atmosfera de suspiciune, frica si insecuritate pe care nu poti sa construiesti nimic pozitiv! Sa vedem la votarea noului Guvern daca se schimba ceva in bine”, a spuns Victor Ponta pe Facebook.
Mesajul lui Ponta anunță, concomitent, și plecarea din partid, și intenția de a se lansa într-o nouă construcție politică, una lipsită de ”atmosfera de frică” din PSD, adică un fel de invitație subtilă către foștii colegi să-l urmeze.
”In loc sa mearga spre viitor PSD s-a intors intr-un trecut de care eu nu ma pot atasa” mai spune fostul premier. Peste vară, Ponta se va ocupa, foarte probabil, cu lansarea la apă a noului partid. În toamnă, o condamnare a lui Dragnea – care pare inevitabilă în acest moment – poate produce un nou tsunami în PSD, iar consecințele sunt greu de estimat.
În plus, Liviu Dragnea se confruntă cu o problemă dramatică în acest moment: luni, el trebuie să urce dealul Cotrocenilor cu o propunere de premier care sună de-a dreptul SF.
Acesta trebuie să fie suficient de integru și de competent pentru a nu fi respins de președinte, cu o imagine suficient de bună pentru a o mai repara pe cea boțită a partidului, dar și suficient de obedient liderului PSD cît să nu fie tentat de preluarea puterii în partid și cît să numească în funcțiile-cheie oamenii indicați de Dragnea.
Cam sună a contradicție în termeni chestia asta. Tocmai de aceea e greu de crezut că va fi liniște în partid în perioada care vine și că tensiunile vor dispărea după votul de azi, se mai arată în analiza inpolitics.
sursa romaniatv.net