Board-ul gigantului petrolier rus Rosneft include miliardari, spioni si petrolisti, iar acestora li se vor alatura incepand de joi un trader de marfuri miliardar si un reprezentant al Qatarului, statul din Orientul Mijlociu aflat in centrul unei furtuni politice, relateaza Bloomberg, preluata de News.ro.
Actualii directori ai Rosneft, care produce mai mult petrol decat oricare alta companie tranzactionata public, sunt deja versati in intrigi politice si practici de afaceri.
Acestia includ de la veterani ai unor grupuri petroliere ca BP, Exxon Mobil si pana la combatanti ai Razboiului Rece, cum este fostul agent Stasi Mattias Warnig si Igor Sechin, vechi aliat al presedintelui Vladimir Putin.
Incepand de joi, acestora li se vor alatura directorul general al traderului de marfuri Glencore, Ivan Glasenberg, si Faisal Alsuwaidi, care a supervizat transformarea Qatarului intr-un producator major de gaze, inainte de a deveni presedinte pentru cercetare si dezvoltare la Qatar Foundation.
Includerea noilor directori va avea loc dupa achizitia unei participatii de aproape 20% la Rosneft de catre Glencore si fondul suveran din Qatar, anul trecut.
In schimbul participarii la investitia de 11 miliarde de dolari, Qatarul intra in ”clubul petrolier” condus de directorul general al Rosneft, Igor Sechin, consolidandu-si alianta cu Kremlinul, in timp ce Arabia Saudita si alte state aliante din Orientul Mijlociu au rupt relatiile diplomatice si economice cu emiratul.
Pentru Glasenberg, un loc in conducerea Rosneft arata ca revenirea Glencore este completa. Rosneft este prima achizitie mare facuta de Glencore dupa criza prin care a trecut compania de trading in 2015, cand actiunile sale s-au prabusit din cauza ingrijorarii investitorilor ca nu isi va putea plati datoriile. Peter Grauer, presedinte al Bloomberg LP, este director independent, fara rol executiv, al Glencore.
Schimbarile din board-ul Rosneft nu vor modifica modul in care este guvernat grupul, deciziile majore urmand sa fie luate in continuare la Kremlin, care detine o participatie de control, a spus Vladimir Milov, un politician din opozitie care a fost ministru adjunct al Energiei.
Totusi, noii directori vor aduce noi oportunitati de afaceri, a aratat un analist al Otkritie Capital, Artem Konchin.
Cine sunt membrii consiliului de administratie ai Rosneft:
Igor Sechin
Cel mai puternic om din industria petroliera a Rusiei si-a inceput cariera ca traducator in armata sovietica in Mozambic si Angola, zone fierbinti in Razboiul Rece. Ulterior, a lucrat sub conducerea lui Putin la Primaria St Petersburg si l-a urmat la Kremlin, unde a devenit director adjunct pentru personal si apoi vicepremier.
Cu sprijinul statului, Sechin a transformat Rosneft intr-un gigant energetic, prin achizitia majoritatii activeloe grupului Yukos, confiscate de guvern de la magnatul Mahail Hodorkovski. Ulterior, Rosneft a cumparat compania mixta din Rusia a BP, in 2013, si Basneft anul trecut.
Alexander Novak
Ministru al Energiei din 2012, Novak a reprezentat Rusia in negocierile care au dus anul trecut la acordul istoric de reducere a productiei in colaborare cu OPEC. El a colaborat in acest scop, indeaproape, cu omologul sau saudit Khalid Al-Falih.
Matthias Warnig
Warnig a lucrat pana in 1989 ca agent al Stasi, serviciul de securitate al Germaniei de Est, perioada in care Putin era ofiter al KGB in Germania. Fost director general al Dresdner Bank in Rusia, Warnig a incheiat tranzactii cu presedintele rus cel putin din 1991, cand a incercat sa deschisa o reeprezentanta bancara la St. Petersburg. Warnig a fost director general al proiectului gazoductului Nord Stream, care leaga Rusia de Germania, in perioada 2006-2016, iar in prezent este membru in board-urile VTB Bank, Transneft si United Co. Rusal.
Robert Dudley
Directorul general al BP are o experienta indelungata in afacerile cu petrol. El a condus compania mixta TNK-BP pana in 2008, cand a fost nevoit sa plece din Rusia din cauza unui conflict cu partenerii miliardari rusi. In 2010, Dudley a fost numit la conducerea grupului BP, in timp ce scurgerea de petrol de la platforma Deepwater Horizon a provocat o criza existentiala a grupului. Dupa calmarea situatiei in Golful Mexic, revenirea lui Dudley in Rusia, in 2011, a reaprins conflictul cu partenerii de la TNK-BP, care au incercat sa blocheze un acord de explorare in regiunea arctica cu Rosneft. Disputa a dus la vanzarea companiei catre Rosneft, iar BP a obtinut o participaaie de aproape 20% la acest grup.
Andrei Akimov
Akimov, director general al Gazprombank, a treia mare banca din Rusia, a ajuns in centrul atentiei in 1991, in ultimele zile ale Uniunii Sovietice, cand facea parte dintr-o delegatie trimisa in SUA pentru a atrage investitii. In acelasi an a obtinut permisiunea sa infiinteze compania IMAG la Viena, pentru a facilita comertul cu Europa. Aceasta companie a ajutat ulterior un trader numit Gennady Timchenko sa se dezvolte in afacerile cu petrol, afacere care l-a transformat in miliardar si care a dus la crearea Gunvor Group, una dintre cele mai mari companii de trading cu energie. In 2006, Gazprombank a ajutat Rosneft sa finanteze preluarea activelor Yukos.
Din board-ul Rosneft mai fac parte presedintele Andrei Belousov, un economist guvernamental de cariera, Oleg Viugin, fost sef al serviciului rus pentru piete financiare, Guillermo Quintero, fost director al diviziei braziliene a BP, si Donald Humphreys, care a fost director financiar al Exxon pana in 2013.