Dumnezeu să-i odihnească pe bravii noștri camarazi! Ministerului Apărării Naţionale

IMG 2567

Dumnezeu să-i odihnească pe bravii noștri camarazi!

Trei militari români, plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader, au decedat în accidentul de aseară, în apropierea localității Valea Urdei, din județul Argeș.

Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader era în vârstă de 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din anul 2008.

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană, avea 40 de ani, era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.

Toți militarii răniți sunt în stare stabilă și se află internați în spitale militare. Doi dintre ei se află în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgență “Regina Maria” din Brașov, unul la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” din Pitești, iar ceilalți șase se află, la ora difuzării comunicatului, în proceduri de transfer către Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” din București.

În această dimineață, de la ora 8.30, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a militarilor decedați în tragicul accident.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale este alături de familiile îndoliate și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanţe.


 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici