Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, după şedinţa coaliţiei, că impozitul pe cifra de afaceri nu va fi introdus, el spunându-le jurnaliştilor să considere subiectul închis. El a mai spus că acest impozit era ”ca o coasă”, astfel că nu puteai să alegi firele pe care le tai, dar a subliniat că vor fi găsite modalităţi prin care să fie impozitaţi cei care ”se cred mai deştepţi ca statul”.
Premierul a precizat că a luat decizia în avion, în drum spre Bruxelles.
Şeful Executivului a declarat că ministrul Finanţelor a prezentat datele şi în şedinţa coaliţiei, iar decizia este ca impozitul pe cifra de afaceri să nu fie introdus.
”Consideraţi subiectul închis”, le-a spus Tudose jurnaliştilor.
Întrebat care au fost argumentele pentru a renunţa la introducerea impozitului, premierul a spus că acesta era ”ca o coasă”, astfel că nu puteai să alegi firele pe care le tai, fiind afectate şi firmele care plătesc impozit pe profit. El a subliniat însă că vor fi găsite modalităţi prin care să fie impozitaţi cei care ”se cred mai deştepţi ca statul”, referindu-se la companiile care nu declară profit în România.
Premierul Mihai Tudose afirma, după discuţiile avute la Bruxelles săptămâna trecută, că impozitul pe cifra de afaceri nu va mai fi aplicat.
”Am reiterat, din nou, foarte ferm, că nu vom introduce acel impozit suplimentar pe cifra de afaceri, că suntem predictibili în ceea ce priveşte sistemul financiar-fiscal şi că din tot ceea ce înseamnă simulările noastre de acum şi aşteptările noastre vom rămâne în ţinta de 3%”, a declarat prim-ministrul la Bruxelles.
Dragnea a spus, vineri, că nu vrea să comenteze declaraţiile premierului Mihai Tudose pe tema retragerii iniţiativei privind impozitul pe cifra de afaceri, considerând că şeful Executivului, când vorbeşte, “ştie ce vorbeşte” şi este rezultatul unei analize scrie news.ro