Comisia Europeană a anunțat lista celor șapte orașe a căror candidatură pentru titlul de Capitală Verde a Europei 2018 a fost acceptată, iar printre aceastea se numără și Aradul.
„Pe site-ul Comisiei Europene a fost publicata lista celor șapte orașe cărora candidatura a fost acceptată pentru Capitala Verde Europeană. Ceea ce confirmă că documentația noastră a fost corectă și ne bucurăm de pasul important pentru Arad pe care l-am făcut și demonstrăm că direcția pe care noi am ales-o este o direcție bună”, a declarat primarul Gheorghe Falcă.
Competiția pentru titlul de Capitală Verde a Europei 2018, este o inițiativă a Comisie Europene adresată orașelor cu peste 100.000 de locuitori care doresc să se dedice unor obiective ambițioase pentru sporirea calității mediului și dezvoltarea durabilă. Obiectivul principal al inițiativei este recunoașterea și premierea eforturilor locale de îmbunătățire a mediului înconjurător, a economiei verzi și a calității vieții urbane.
Titlul se acordă în fiecare an unui oraș care se remarcă prin eforturile depuse pentru o viață urbană ecologică și care poate astfel să constituie un exemplu pentru alte localități, îmbunătățind în ansamblu mediul de viață al locuitorilor săi, prin activități concrete.
Sursa: www.newsar.ro / Foto: www.vtv.ro