Un bărbat în vârstă de 41 de ani din Arad a murit , sâmbătă, la scurt timp după ce a fost lovit de un skijet în Costineşti, el suferind un traumatism toraco-abdominal. El a fost preluat de cadrele medicale de la cortul de prim-ajutor de pe plajă, iar în timp ce primea îngrijiri medicale a făcut stop cardiorespirator, fiind începute manevrele de resuscitare. La faţa locului, a fost trimis şi elicopterul SMURD, însă în pofida efoturilor depuse bărbatul a fost declarat mort.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, poliţiştii au deschis o anchetă după producerea evenimentului din Costineşti, stabilind după primele cercetări că bărbatul respectiv, în vârstă de 41 de ani, conducea un skijet, iar la un moment dat ar fi intrat cu viteză în mai multe plase pescăreşti, amplasate la aproximativ 100 de metri de ţărm. Bărbatul a căzut de pe skijet, iar cel mai probabil vehiculul l-a lovit.
Incidentul a fost observat de o ambarcaţiune de agrement care trecea prin zonă, bărbatul rănit fiind preluat de aceasta şi adus la mal.
În urma primelor cercetări, anchetatorii au stabilit că bărbatul împrumutase skijetul de la un prieten. Victima avea 41 de ani şi era cetăţean al Republicii Moldova, stabilit în judeţul Arad.
Poliţia staţiunii Costineşti a deschis o anchetă pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.
Reprezentanţii ISU Dobrogea au anunţat sâmbătă după amiază că un bărbat a fost lovit de un skijet în Costineşti. El a fost preluat de la mal de şenilata aflată pe plajă şi dus la cortul de prim ajutor pentru îngrijiri medicale. Bărbatul a fost diagnosticat cu un traumatism toraco-abdominal, iar în timp ce primea îngrijiri medicale a făcut stop cardiorespirator. Cadrele medicale au început manevrele de resuscitare, iar la faţa locului a fost trimis şi elicopterul SMURD. Medicii au încercat timp de câteva zeci de minute salvarea bărbatului, dar în cele din urmă au fost nevoiţi să constatate decesul acestuia.
Alte două incidente în care au fost implicate skijeturi au avut loc luna trecută în staţiunea Mamaia, persoanele implicate în cazurile respective fiind rănite uşor noteaza stirileprotv.ro