Autorităţile americane au declarat stare de urgenţă în oraşul Charlottesville, în urma violenţelor produse la un miting rasist.
O maşină a intrat în plin într-un grup de contra-manifestanţi, în Charlottesville. Cel puţin o persoană ar fi fost dusă la spital cu răni grave. Martorii oculari spun că vehiculul a intrat într-o coloană formată din câteva sute de protestari.
Autorităţile americane au intervenit în forţă sâmbătă seara pentru a înăbuşi primele ciocniri violente de la un marş al supremaţiei rasiale din localitatea Charlottesville. Aceste ciocniri violente au loc după ce autorităţile locale au declarat stare de urgenţă în pitoreasca localitate din Virginia, care este asaltată atât de extrema-dreaptă, cât şi de contraprotestatari, transmite France Presse.
Mii de persoane sunt aşteptate în Charlottesville pentru a demonstra fie pentru sau împotriva ”Uniţi Dreapta”, la doar câteva ore după ce sute de extremişti de dreapta s-au plimbat cu torţele aprinse şi au scandat ”vieţile albilor contează” în campusul Universităţii din Virginia.
Guvernatorul Virginiei, Terry McAuliffe, le-a cerut locuitorilor să stea departe de marşuri, dar sute de persoane s-au adunat deja de la primele ore ale dimineţii în Charlottesville.
Autorităţile locale au arestat mai multe persoane după ce au declarat ilegală adunarea din parcul Emancipării. De asemenea, două persoane au suferit răni superficiale în urma ciocnirilor violente din Charlottesville.
Imbrăcaţi în uniforme, au început să arunce cu sticle şi să devină violenţi chiar înainte de ora oficială de începere a marşului ”Uniţi Dreapta”.
Autorităţile locale au declarat o stare de urgenţă, după ce au determinat că există o ”ameninţare iminentă de tulburare a liniştii publice, de nelinişte, potenţiale persoane rănite şi distrugere a proprietăţii publice şi private care să fie de o severitate şi magnitudine suficientă pentru a necesita o acţiune coordonată a executivului local” din Charlottesville.
Acest marş are loc la o lună după o demonstraţie mult mai mică din Charlottesville, la care au participat câţiva zeci de membri ai Ku Klux Klan.
Tensiunile au izbucnit după ce autorităţile locale au anunţat planurile de eliminare a statuii generalului Robert E. Lee, care a condus forţele Confederaţiei în timpul Războiului Civil din SUA noteaza stirileprotv.ro