În România, au fost înscrise în circulaţie peste 350.000 de autoturisme second hand, în numai 7 luni

Masini

Înmatriculările de autoturisme second hand au ajuns, în România, în primele șapte luni ale anului, la 350.780 de unități, în creștere cu 69,21% față de aceeași perioadă din 2016, când s-au înregistrat 207.306 unități, reiese din statistica Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

Conform datelor statistice, la nivelul lunii iulie din acest an, înmatriculările de autoturisme rulate au consemnat un salt de 62,16%, comparativ cu luna similară din anul precedent, până la 41.131 exemplare.

În intervalul ianuarie — iulie 2017, cele mai multe autoturisme rulate înmatriculate au fost din gama Volkswagen (76.935 unități, +69,01% față de primele șapte luni din anul anterior), urmată de Opel (37.247 unități, +41,05%), Ford (29.532 unități, +60,79%), Audi (25.720 unități, +105,04%), BMW (25.741 unități, +106,08%), Mercedes-Benz (14.840 unități, +136,53%), Renault (13.312 unități, +103,67%), Skoda (11.868 unități, +48,82%), Peugeot (6.660 unități, +100,06%) și Seat (5.517 unități, +70,86%).

La polul opus, cu cele mai puține înmatriculări de autoturisme second hand, în primele șapte luni ale anului, se află: Quattro (6 unități), Lamborghini (4), Pontiac, GWM, Iveco și Honda (câte 3), Acura, Buick, Morgan și Shuang Huan (câte două unități), respectiv Proton, Lada-Vaz, GMC și Geely (câte o unitate).

Pe de altă parte, conform DRPCIV, în ceea privește înmatriculările de autoturisme noi, în intervalul ianuarie — iulie 2017, s-a înregistrat o creștere cu aproape 22%, în comparație cu primele șapte luni din 2016, până la 56.343 unități, potrivit Agerpes.

  Un nou DEZASTRU AMENINȚĂ România! „Situaţia tinde să devină din ce în ce mai riscantă“

La finele anului trecut, parcul auto național din România a depășit 7 milioane de autovehicule, în creștere cu 6,21% față de anul anterior. Din acest total, peste 1,25 de milioane erau înmatriculate în București (circa 18% din total).

De asemenea, în Capitală, majoritatea vehiculelor se încadrau în categoria de vechime 6-10 ani (346.594 unități), urmată de cele mai vechi de 11-15 ani (301.648 unități) și de cele cu peste 20 de ani uzură (195.666 unități), potrivit Agerpres.

Numărul autovehiculelor noi (0-2 ani vechime) era, în București, la sfârșitul anului 2016, de 134.322 de unități, iar 104.068 dintre acestea făceau parte din categoria ‘Autoturisme’.

La nivel național, din totalul celor peste 7,01 milioane vehicule care circulau pe drumurile naționale la finele anului trecut, 5,47 de milioane (78%) erau autoturisme, în creștere cu peste 6%, comparativ cu sfârșitul anului 2015, când au fost înregistrate 5,15 milioane de exemplare.

La 31 decembrie 2016, pe drumurile din România circulau 3,036 milioane de vehicule cu motorizare diesel (din care 2,119 milioane de autoturisme), în timp ce 3,586 milioane de mașini aveau motoare pe benzină, din care 3,339 milioane erau autoturisme.

 

Categorie: mandri.ro
Tags: autoturisme noi, importante, inmatriculari, parc auto, romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici