Arad Pool Party sambata seara din nou la Strandul Neptun (FOTO-VIDEO)

IMG 2741

Molly’s Pool Party, un eveniment menit să reînvie viața de noapte de pe Ștrandul Neptun, acea viață de noapte care în urmă cu mai bine de un deceniu aducea la Arad zeci de tineri din Timișoara sau Oradea pentru că aici, la Arad, pe ștrand, se dădea ora exactă a petrecerilor din Vestul României.

Acum, cu o nouă conducere la ștrand, cu posibilitatea de a se intra gratuit în zona comercială, viața pe ștrand tinde să reînvie. Procesul este lent, pentru că acest lucru se întâmplă după mai bine de un deceniu de inactivitate.

Molly Malone’s și conducerea Ștrandului Neptun organizează sâmbătă 19 august după ora 22, o super petrecere Molly’s Pool Party, a doua din acest an după cea din noaptea de 8 iulie. Atunci au fost peste 1.500 de persoane, dar acum organizatorii așteaptă mai mulți.

”Arad Pool Party a fost o reusita din toate punctele de vedere. Aleile Strandului au fost aproape pline,terasele au avut un grad de ocupare 90% atat cele din zona comerciala cat si cele din jurul bazinelor.

Am vazut pe strand plimbandu-se familli cu copii chiar si noaptea tarziu,amestecati printre cei ”costumati” in dres de baie sau tinuta de club. Oameni frumosi, care dupa spusele lor, de foarte mult timp nu au mai trecut Muresul in directia strandului”.

VEZI AICI ALBUMUL FOTO – https://business.facebook.com/pg/pubarad/photos/?tab=album&album_id=1949652758652253

Petrecerea va avea loc în zona bazinelor mari. Va fi cu muzică, cu cocktail-uri, cu bar, cu tot ceea ce este necesar pentru succesul unui asemenea eveniment.

Intrarea este liberă .

Ținuta este fie costum de baie (opțional), fie îmbrăcăminte casual.

  Interpreta Mihaela Mariş a fost deplânsă la 40 de zile de la moartea ei

Cabinele vor fi funcționale pe toată durata petrecerii, iar în mijlocul bazinului va fi montat un aqua bar.

Noaptea va fi deschisă de KIDU, invitatul serii va fi Mark Nova.

Informații utile:

Accesul tinerilor sub 18 ani este permis doar insotiti de un adult! Va rugam sa aveti un act de identitate valabil asupra voastra!

– Spune NU drogurilor! – In cadrul evenimenului sunt INTERZISE consumul si vanzarea de stupefiante si/sau plante etnobotanice. Cei care nu respecta aceasta regula vor suporta consecintele legii (Cf. L339/2005 si L143/2000).

– ECO-friendly advice – Te rugam sa nu arunci sticle, pachete de tigari, pahare sau peturi de plastic in spatiile verzi sau in apele bazinelor!

– Accesul in bazine nu este permis celor care nu stiu sa inoate.


– Accesul este permis doar in zona bazinului cu apa de maxim 0,70 cm.

https://youtu.be/LstaXQPo030

Categorie: arad
Tags: arad, importante, molly, Molly Malones, pool party, strandul neptun

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici