O serie de emisiuni de 30 de minute dedicată acestui sport va fi difuzată de prestigiosul canal de televiziune CNN.
Parteneriatul cu postul american de știri CNN a fost anunțat la Budapesta de Marius Vizer. „Este o onoare și un privilegiu și sper că vom avea un parteneriat pe termen lung cu CNN”, a spus Vizer, la Budapesta. Omul de afaceri din Oradea, care acum s-a mutat la Viena, este președintele Federației Internaționale de Judo, fiind reales chiar în acest weekend.
Un micro-site dedicat acestui sport este deja LIVE pe site-ul CNN, iar Campionatele Mondiale care încep luni vor avea parte de o acoperire fără precedent la televiziunea americană.
Primul episod al seriei amintite va fi difuzat pe 8 septembrie. Tot la Budapesta, după realegerea sa în fruntea organizației, Marius Vizer a dezvelit o statuie dedicată Campionatelor Mondiale de Judo din capitala Ungariei.
Statuia, care înfățișează doi judokani în plină luptă, este opera artistului Fodor-Lengyel Zoltan și va fi dispusă în fața Centrului Olimpic de la Budapesta.