Credincioşi obligaţi să doneze bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Taxa, inclusă în tariful pentru botez

Untitled 1102

Un preot dintr-o biserică din Capitală a obligat doi tineri ca, pe lângă taxa de botez, să facă şi o donaţie de 50 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

„Când a fost să plătim a scos două chitanţiere… Şi prima sumă trecută pe chitanţă a fost 200 de lei unde era specificat taxa de botez. Noi am crezut că a greşit iniţial când a spus 250 de lei şi atunci am băgat cei 50 de lei înapoi în buzunar… Ok, am zis, dar de ce trebuie să plătim?! Pentru că aşa se face, şi cu asta… este obligatoriu, nu puteţi să spuneţi nu. Şi am plătit şi taxa de 50 de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului”, povestesc părinţii.

Părintele paroh recunoaşte că „donaţia obligatiorie” este o practică în parohia sa

Un punct de vedere a transmis şi purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştiului.

“Astăzi sunt foarte ocupat cu probleme prioritare de birou. Aştept un mesaj oficial din partea postului de televiziune la care lucraţi cu date concrete despre subiectul respectiv. Departamentul administrativ al Arhiepiscopiei Bucureştilor va verifica în următoarele zile tema respectivă şi apoi vă vom oferi un răspuns oficial…“, a spus Mihai Săsăujan, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Bucureştilor

 

Categorie: mandri.ro
Tags: bani, botez, catedrala, donatie obligatorie, importante, stiri arad

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici