Între ministrul Justiției, Tudorel Toader, și procurorul Cristian Ban, vicepreședinte al CSM, a izbucnit o dispută deschisă, luni.
Astăzi, în fața Secției pentru procurori a CSM au venit reprezentanții Inspecției Judiciare, care au vorbit despre raportul efectuat la DNA. Tudorel Toader a taxat modul în care au fost tratați IJ, în comparație cu Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, atrăgându-le atenția procurorilor CSM să fie echilibrați.
În contextul dezbaterilor din CSM, Tudorel Toader a intrat într-un schimb de replici cu vicepreședintele CSM, procurorul Cristian Mihai Ban.
Iată dialogul dintre cei doi:
”Tudorel Toader: V-o spun cu colegialitate dacă vreți. Nu e posibil ca unui ministru al Justiției să-i trimiți mail la ora 16:00 ca să-i spui că mâine îl audiem pe cutare. Are și el o agendă. Dacă vrei să creezi posibilitatea…
Cristian Ban: O cerere de amânare și o rezolvam.
Tudorel Toader: Eram plecat, dom`ne! Eram deja în avion.
Cristian Ban: Pe mail, foarte simplu!
Tudorel Toader: Ați dat mail-uri din avion? În țară mai avem încă cel puțin o entitate care nu este controlată și este la fel de nefiresc!”