Ultimul șef al Securității, generalul Iulian Vlad, a fost înmormântat marți, 3 octombrie 2017, la Cimitirul Militar Ghencea din Capitală.
La funeraliile organizate în fața Mausoleului Eroilor au participat fiul și nepoții săi, zeci de rezerviști din serviciile secrete, patroni de presă și foști subordonați ai generalului.
Deasupra sicriului a fluturat, până la primul pumn de pământ aruncat în groapă, drapelul României.
“A fost iubit”
Ora 10.30. Pe aleea principală a Cimitirului Militar Ghencea pășește, eclipsat de coroana pe care o poartă în brațe, șeful Clinicii de Chirurgie a Spitalului Floreasca, medicul Mircea Beuran.
În urma lui sosesc zeci de bărbați − majoritatea, vârstnici − ținând în mâini câte un buchet de flori. Mulți poartă costume negre și ochelari de soare fumurii care le ascund privirile.
Cu toții se îndreaptă către Mausoleul Eroilor, unde este depus sicriul cu trupul lui Iulian Vlad.
− Uite, ăla cu coadă nu e ziarist?, i se adresează un bărbat însoțitorului său.
Se referă la Mirel Curea, prim redactor-șef adjunct la Evenimentul zilei. La câțiva pași de el se află și patronul publicației, Dan Andronic. Cei doi discută undeva în ultimele rânduri ale adunării, feriți de ochii curioșilor.
În primul rând al celor veniți să îi aducă un ultim omagiu generalului Vlad stă patronul televiziunii Realitatea, Cozmin Gușă. Ceva mai târziu, Gușă avea să țină și un discurs în memoria celui decedat, pe care l-a descris drept un român desăvârșit.
Nu încape dubiu: cei mai mulți dintre cei veniți la înmormântarea lui Iulian Vlad sunt cadre în rezervă ale serviciilor secrete, așa că discuțiile sunt pe măsură.
− Frumoasă zi, dom’ne! Parcă și Dumnezeu îi zâmbește!, spune un bărbat care, atipic, poartă o jachetă verde.
− Și el, ce om a fost! O dată nu l-a auzit nimeni strigând la cineva… Nu, dom’ne…
− De-aia a și fost iubit.
În vreme ce preoții reamintesc audienței că totul e deșertăciune, câțiva bărbați cu buchete de crizanteme galbene își fac loc prin mulțime spre locul din spatele sicriului unde tronează coroanele funerare.
− Joi am avut ședință la birou. De atunci ne-au zis că nu mai mănâncă, nu mai vorbește, se aude o frântură dintr-o conversație.
În alte discuții se trece deja la cele lumești:
− Ne vedem la Căciulata pe 13? Acum, pe 13, ia vorbește acasă!
În fața mausoleului, preoții își fac datoria.
− Ne rugăm pentru iertarea greșelilor adormitului robului Tău Iulian…
− Dumnezeu să-l ierte!, răspund, în cor, pensionarii cu ochelari fumurii.
“Mi-a mărturisit că pleacă din această lume cu sentimentul misiunii îndeplinite”
Cum slujba se prelungește, în jurul orei 11.30 unii participanți fac o pauză. Se strecoară − unii, cu aer conspirativ, alții, dimpotrivă, relaxați − pe aleile strâmte dintre morminte și își aprind câte o țigară.
Sunt vegheați de SPP-iști zeloși, ușor de recunoscut după statură și după firul ondulat, de după ureche, al căștilor speciale de recepție.
Se discută în șoaptă, dar din mulțime se mai aud limpede, la răstimpuri, termeni precum operativi, contraspionaj, terorism.
Alții vorbesc în continuare despre familia generalului.
− E băiatul lui acolo. Îl vezi? Cel cu mustață.
Familia generalului Iulian Vlad.
Adrian Vlad, despre care presa a scris recent că ar fi membru al Corpului de Control al premierului Tudose, nu schițează niciun gest. Privește drept înainte pe tot parcursul slujbei, ca un soldat în poziție de drepți.
Apoi, în onoarea lui Iulian Vlad, în fața mausoleului este eliberat un stol de porumbei albi.
Momentul marchează debutul discursurilor, iar cel dintâi care ia cuvântul este generalul SRI în rezervă Aurel Rogojan, fost șef de cabinet al lui Iulian Vlad.
Generalul Iulian Vlad mi-a mărturisit că pleacă din această lume cu sentimentul misiunii de căpătâi îndeplinite și că nu regretă nici asprele privațiuni care i-au marcat viața, căci și ele sunt parte a vieții, spune Rogojan, vizibil emoționat.
Evocarea începe cu copilăria generalului Vlad, de la mama și bunica neștiutoare de carte care au dorit ca el să devină dascăl, continuă cu obârșia de țăran din Oltenia și, apoi, cu reforma contraspionajului pe care Iulian Vlad ar fi dus-o la îndeplinire.
În astfel de momente avem datoria să ne amintim de cel mai puternic liant al solidarității naționale: credința în România. În numele acestui crez, discuțiile și asperitățile de orice natură trebuie să pălească.
Generalul Aurel Rogojan, fostul șef de cabinet al lui Iulian Vlad.
În numele acestui crez, posteritatea și istoria vor judeca și așeza trecerea prin această lume a generalului Vlad.
În numele acestui crez, să aducem un pios omagiu omului Vlad, să fim alături de familie. Tatăl și bunicul vostru este parte a istoriei neamului, deci tatăl și bunicul vostru este nemuritor! Această realitate exprimă și dimensiunea îndatoririlor voastre.
Fie-vă calea dreaptă și luminată, iar sufletul să își găsească împăcarea întru cele veșnice! Drum bun, lin și luminat spre astre, generale Vlad!
“Acum… domnul Gușă?”
După discursul ținut de Rogojan, încheiat cu aplauze și lacrimi din partea audienței, unul dintre preoți se apropie timid de microfon:
− Acum… domnul Gușă?
Cozmin Gușă pășește cu încredere spre microfon. O cameră de filmat înregistrează momentul, în timp ce, în mulțime, unii își exprimă surprinderea:
− Gușă?!
Patronul de la Realitatea explică succint dorința sa de a vorbi la moartea lui Iulian Vlad:
A fost nu doar pentru dumneavoastră − camarazi și colegi de generație − un mentor și un sprijin, dar și pentru cei din generația mea. Familia mea m-a învățat să fiu om. Generalul Vlad m-a învățat într-o mai mare măsură să fiu bărbat și să fiu român, spune Gușă.
Vestea bună pentru noi toți este că magnitudinea vorbelor venite din înțelepciunea sa a fost atât de mare, încât generalul Vlad are dreptul să nu moară, pentru că toate lucrurile pe care le-a spus, felul în care s-a purtat cu fiecare dintre noi înseamnă perpetuarea domniei sale și de acum înainte.
A fost un mare român, a fost un mare profesor și a fost un om de o bunătate pe care eu nu am mai întâlnit-o. Avea o apariție solară și mereu reușea, prin gesturi sau cuvinte, să rezolve situații foarte complicate. Îl vom ține minte mereu ca pe un om extraordinar și ca pe un român desăvârșit. Să îl odihnească Dumnezeu în pace!
Discursul lui Gușă − deși întâmpinat cu scepticism de unii − stârnește ropote de aplauze.
Îl urmează un bărbat mai puțin cunoscut, care spune că a luptat alături de generalul Iulian Vlad la Revoluție. Discursul său e, pe alocuri, incoerent.
Mulți am murit râzând. Pe mulți ne-a scăpat dumnealui. A jurat că va apăra țara. Vă rog, sunteți cadre militare: onoarea domnului general n-o pângăriți, vă rog.
În numele copiilor morți care am închis ochii. I-am învățat să râdă în fața morții! În numele copiilor care plângeau − “Nene, mă doare glonțul” − care mulți dintre așa-zișii demnitari au tras în noi și acuma sunt oameni de afaceri, parlamentari. Avem dosare. Dânsul a format Armata Dacia Noastră. Aveți grijă de țara asta și de copiii voștri!
“M-a salvat de la moarte”
Înainte ca sicriul să fie purtat spre locul de veci, zeci de persoane se așază la rând să își ia rămas bun de la cel decedat.
Printre ei, Vlăduț Nisipeanu (86 de ani), fost demnitar comunist care susține că a plănuit, în 1984, înlăturarea lui Ceaușescu. Nisipeanu ne spune că îi datorează viața lui Iulian Vlad, care l-ar fi salvat de plutonul de execuție.
Eram în fața puștii, m-a salvat de execuție! Ceaușeasca, ea a vrut să mă omoare.
Lângă Nisipeanu, un bărbat care se recomandă ca fost subaltern al celui decedat, refuză să spună prea multe, dar se declară convins că numele generalului Iulian Vlad va rămâne în istorie.
Și-a dat seama că marea Revoluție ne-a prins cu oameni mici, spune el.
Un alai restrâns conduce apoi sicriul la groapă. Câteva minute mai târziu, în fața criptei, capacul sicriului este dat deoparte, iar pânza tricoloră care acoperă trupul decedatului este înlăturată.
− Nu e voie să îl bage cu drapelul țării în groapă, zice cineva.
− El merita și asta, răspunde altul.
Frunzele castanilor din cimitir foșnesc ușor. În timp ce trupul neînsuflețit al ultimului șef al Securității este coborât în pământ, ultimele BMW-uri parcate în fața cimitirului părăsesc mausoleul eroilor scrie pressone.ro