Digi24 a aflat că premierul Mihai Tudose nu e deloc încântat de anunţul despre noua taxă făcut de Ionuţ Mişa, care n-ar fi la prima problemă de comunicare. Surse apropiate Guvernului spun că Tudose a avut o discuție cu ministrul Mișa, iar șeful Guvernului l-a mustrat pe Ministrul de Finanțe pentru declarațiile referitoare la taxa de solidaritate.
Nu doar jurnaliștii, economiștii și oamenii de afaceri au auzit vestea, ci și premierul. Iar informațiile aflate de reporterul Digi24 Anca Suciu arată că premierul și ministrul de Finanțe s-au întâlnit astăzi, iar discuția nu a fost nici pe departe una amicală.
Mihai Tudose a fost nemulțumit de modul cum Ionuț Mișa a prezentat informațiile în interviul în care a anunțat taxa de solidaritate.
Se pare că în ziua precedentă, la Guvern, cei doi au vorbit despre ce urmează să se anunțe pentru perioada următoare, iar taxa de 2% nu a fost printre subiectele discutate.
Conform surselor din zona guvernamentală, această taxă nu ar urma să fie aplicată. Contribuția este una veche, nicidecum nouă.
Premierul se arată nemulțumit de modul în care ministrul Mișa a comunicat, deși acesta a vorbit destul de detaliat despre această taxă, ca și cum toate lucrurile ar fi fost deja stabilite, potrivit informațiilor digi24.ro
Nu este prima dată când Ionuț Mișa anunță ceva cu care premierul nu este de acord. Imediat după numirea în funcție, ministrul Finanțelor anunța desființarea Pilonului 2 de pensii, fapt care a stârnit polemici numeroase în mediul economic românesc și nu numai.
Conform informațiilor Digi24, premierul va face o declarație despre taxa de solidaritate de 2% și este posibil să nege cam tot ce a spus Ionuț Mișa.
Cert este că deciziile nu se iau la Guvern, ci în coaliție. „Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au un cuvânt de spus. Joi însă, cei doi lideri nu au ieșit să vorbească despre taxa de solidaritate, lăsând ca această poveste să cadă pe umerii Guvernului”, spune Anca Suciu.
Ca o concluzie, se pare că această contribuție va fi modificată masiv, iar anunțul final va veni din partea premierului Tudose.