Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) susţine, într-un comunicat de presă, că Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) recunoaşte că există erori în aplicarea recursului compensatoriu, motiv pentru care sindicaliştii cer anchetarea situaţiei.
Federaţia Sindicatelor din ANP face referire, în comunicatul de presă, la o circulară internă din cadrul Administraţiei Penitenciarelor, document în care se arată că există probleme de sistem în calcularea celor şase zilele considerate a fi efectiv executate pentru fiecare 30 de zile de detenţie improprie, pentru toată perioadă 24 iulie -18 octombrie.
„Reamintim că Ministrul Justiţiei a ignorat toate solicitările şi atenţionările referitoare la pregătirea aplicării acestei legi, şi pentru acest motiv erorile la punerea în libertate pot fi extrem de numeroase şi pot avea consecinţe extrem de grave pentru victimele infracţiunilor, societate şi chiar pentru deţinuţi. Deja instanţele de judecată sunt sufocate de cereri de liberare condiţionată anticipată şi de contestaţii în legătură cu modul în care aceste calcule au fost făcute, în condiţiile în care nu au fost asigurate nici infrastructura informatică corespunzătoare şi nici personal suficient, pentru aplicarea unei legi pentru care, cu intenţie, ministrul justiţiei a transmis în noaptea precedentă aplicării instrucţiunile necesare”, arată sursa menţionată.
În plus, conform sursei citate, ANP transmite indicaţii specialiştilor în evidenţa executării pedepselor să ignore adeverinţele referitoare la perioadă petrecută în condiţii improprii în aresturile poliţiei noteaza mediafax.ro