UNGARIA INTRODUCE SISTEMUL DE CÂNTĂRIRE DINAMICĂ PENTRU CAMIOANE

tsm map
Ungaria înăsprește regulile de circulație, urmând să adopte, de la 1 ianuarie 2018, o măsură care îi va viza mai ales pe transportatori. Astfel, începând cu această dată vor fi amendate companiile ale căror vehicule vor depăși greutatea maximă admisă pe șoselele din țara vecină.
TSM
Portable Truck Scales

Măsura, care se aplică vehiculelor cu greutatea de peste 20 de tone, a fost luată cu scopul reducerii accidentelor de circulație care, de foarte multe ori au drept cauză suprasarcina camioanelor. De asemenea, Ungaria speră ca prin acest demers să prevină deteriorarea suprafeței de rulare.

Astfel, încă din septembrie a fost introdus sistemul de cântărire dinamică TMS, care permite  verificarea din mers a vehiculelor.  Este vorba despre un sistem de senzori montați în asfalt, WIM – Weigh in Motion, pe o distanță de aproximativ 200 de metri, plasați în apropierea camerelor care întregistreaza și verifică plata taxei de drum HU-GO.

Senzorii înregistrează greutatea și, în cazul depășirii acesteia, transportatorul va fi amendat.

În total, vor fi operaționale 89 de astfel de centre pentru verificarea greutății.

Pentru implementarea acestei măsuri noi, autoritățile au decis înființarea unui departament de control, format din 70 – 100 de controlori care vor opri exclusiv vehiculele străine, pe baza alertelor primite de la sistem.

Potrivit proiectului, controlorii vor putea reține vehiculele până la plata amenzii.

Budapesta intenționează să extindă măsura astfel încât „orice tip de vehicul care circulă pe drumurile Ungariei va fi verificat și amendat dacă depășește sarcina maximă admisă”, a comunicat Ministerul ungar al Dezvoltării.

  SCANDAL la un post de ştiri! Totul s-a întâmplat în direct

Și pentru că este mai bine să previi decât să corectezi, dezvoltatorii de soluții telematice pregătesc deja sisteme menite să îi ajute pe transportatori să evite depășirea greutății și eventuale amenzi.

WebEye, de pildă, are în lucru un sistem format din senzori montați pe pernele de aer ale capului tractor al semiremorcii, care se conectează la rețeaua CAN. Datele furnizate vor fi afișate, iar în cazul suprasarcinilor, vor fi emise alerte către transportatori. Aceștia vor putea, așadar, să ia măsuri pentru corectarea greutății astfel încât legislația din Ungaria să fie respectată.

„Misiunea noastră este să livrăm transportatorilor soluții care să îi ajute să aibă performanțe mai bune. Legislația europeană în domeniul transporturilor este în continuă schimbare și este important să te adaptezi, să vii rapid cu un instrument în sprijinul clienților. Asta facem în permanență, departamentul de Cercetare-Dezvoltare lucrează la foc continuu și sperăm să  avem cât mai curând această nouă soluție, care îi va ajuta pe clienții noștri să ia măsuri la timp”, a spus Levente Gall, Directorul General al WebEye România.

Sistemul TMS are o perioadă de arhivare a depășirilor de greutate de 150 de zile, ceea ce înseamnă că mașina depistată ca având o greutate peste limita maximă admisă poate fi amendată în termen de 150 de zile, la revenirea în Ungaria, dacă acest lucru nu s-a întâmplat la prima trecere. Există și riscul ca un contravenient să fie amendat de mai multe ori în Ungaria din cauză că amenda se aplică din 8 în 8 ore scrie e-camion.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici