A fost subinginer mecanic pentru utilaje chimice, apoi a lucrat în domeniul silvic, după care a hotărât să plece în Spania, unde a descoperit gustul vinurilor de calitate. Aşa a decis, alături de familie, să îşi deschidă o cramă în Arad. Este vorba despre Maria Lubeniţă, în vârstă de 53 de ani. „M-am stabilit la Arad în urmă cu doi ani. De loc sunt făgărăşancă. Ca şi meserie sunt subinginer mecanic pentru utilaje chimice, am lucrat timp de 8 ani la Combinatul Chimic din Făgăraş, iar după Revoluţie, când acesta s-a închis, am încercat să mă reprofilez, am făcut cursuri de contabilitate şi am lucrat în domeniul silvic, pe mai multe posturi, începând cu serviciul contabil şi terminând ca şef de punct de lucru la Întreprinderea Forestieră de Exploatare şi Transport Sercaia.
În anul 2002 am plecat în Spania, ca mulţi alţi români, unde am şi descoperit gustul vinurilor de calitate şi am aflat de numeroasele beneficii pe care acesta le are asupra sănătăţii, dacă este consumat cu măsură”, spune Maria. Într-o zi a decis să se întoarcă în ţară şi atunci i-a venit ideea de a deschide o cramă. „Ideea cu crama de vinuri a venit în momentul în care am decis sa ne întoarcem acasă. Se punea problema unui serviciu pentru mine. La vârsta mea e destul de greu sa îţi găseşti de lucru. Afacerea a pornit din dorinţa de a inocula în mintea oamenilor ideea că un vin de calitate poate fii benefic din multe puncte de vedere, de a aduce cultura vinului şi la noi. Este o afacere de familie, de care mă ocup eu în mare parte, dar şi cu mult ajutor din partea fiului meu şi a norei mele. Ei aduc tinereţe şi prospeţime, mă susţin şi mă ajuta când mă împotmolesc.
Am început cu o marcă de vinuri premium autohtonă, iar apoi ne-am extins, aducând pe piaţa din Arad vinuri de calitate superioară din Republica Moldova, încercând astfel să creştem portofoliul de clienţi, asigurând vinuri pentru toate gusturile. La noi în cramă avem atât vinuri îmbuteliate, cât şi vinuri vrac, ideale pentru evenimente, nunţi, botezuri, mese festive şi garantăm pentru calitatea lor”, mai afirmă femeia. Familia fiului femeii care şi-a deschis crama pe Calea Radnei, nr. 103, Arad.
Sunt vinuri din Republica Moldova şi de la Vânju Mare, o podgorie situata în judeţul Mehedinţi. Familia Lubeniţă are o gamă variată de vinuri roşii, albe şi roze, seci, demiseci, demidulci şi dulci, atât în vrac, cât şi la sticlă, vinuri din soiuri superioare cum ar fi Cabernet Sauvignon, Feteasca Neagra, Sauvignon Blanc, Tamaioasa Romaneasca, Aligote, Merlot şi soiuri mai puţin cunoscute, cum ar fi Saperavi, care este considerat cel mai vechi soi de viţă de vie din lume, originar din Georgia şi care continuă să fie cultivat în Republica Moldova. Pe lângă vinuri mai comercializează şi coniac din Republica Moldova vechi de până la 15 ani. Pentru că vin sărbătorile s-au gândit ca afacerea să prindă un pic din spiritul lor.
Astfel, au pregătit coşuri cadou unice, care pot fi oferite celor dragi şi care conţin, pe lângă o sticlă de vin sau coniac, şi diverse dulciuri şi ornamente de Crăciun confecţionate manual.