Deputatul PNL Mihai Voicu le-ar fi solicitat membrilor de partid care doreau să ocupe un loc pe liste la alegerile din 2012 să cotizeze către partid câte 16.400 de lei, sumă care urma să fie multiplicată în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii.
În acest context, arată anchetatorii, în condiţiile în care la acel moment, la nivelul organizaţiei, se cunoşteau deja numele persoanelor interesate să candideze pentru a ocupa un loc în Consiliul Judeţean, Mihai Voicu le-ar fi precizat membrilor Biroului Politic Teritorial că întocmirea listelor de candidaţi este o problemă delicată, exprimându-şi opinia că cei care doresc să candideze pentru un loc pe lista cu candidaţii pentru alegerile locale trebuie să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale, abordare care ar fi iscat discuţii contradictorii între membrii Biroului Politic Teritorial, unii dintre aceştia arătându-şi nemulţumirea.
“Cu toate acestea, Mihai Voicu, din poziţia de preşedinte al Organizaţiei (…) Dolj şi vicepreşedinte al (…) la nivel naţional, s-a folosit de autoritatea şi influenţa derivate din funcţiile deţinute pentru a impune ca şi criterii necesar a fi îndeplinite pentru a putea fi înscris pe lista de candidaţi plata unei contribuţii financiare necesară pentru susţinerea cheltuielilor de campanie”, se arată în rechizitoriu.
Citeşte şi Fostul deputat Mihai Banu, trimis în judecată pentru trafic de influenţă
Procurorii anticorupţie precizează că propunerea sa a fost adoptată de Biroul Politic Teritorial, deşi mulţi dintre membri nu agreaseră decizia preşedintelui, ce venea să schimbe regulile de desfăşurare a campaniilor electorale anterioare, când pentru desemnarea candidaţilor singurul criteriu avut în vedere era doar cel al votului membrilor organizaţiei şi se raporta de regulă la calitatea activităţii desfăşurată în cadrul partidului, tocmai pentru că Mihai Voicu era perceput ca o persoană influentă la vârful partidului, ca a doua persoană ca importanţă în ierarhia formaţiunii.
Mai mult, Mihai Voicu le-ar fi spus membrilor organizaţiei şi faptul că pentru a ocupa funcţii de conducere în instituţiile descentralizate din judeţul Dolj trebuie să respecte aceleaşi condiţii.
“Tot în cadrul acestei şedinţe sau în şedinţele ce au urmat, Voicu Mihai Alexandru a pus în discuţie şi susţinerea politică a unor membri de partid pentru ocuparea unor funcţii de conducere în cadrul instituţiilor descentralizate din judeţul Dolj, precizând că şi pentru ocuparea acestor funcţii sunt valabile aceleaşi condiţii ca şi cele impuse pentru desemnarea pe listele de candidaţi pentru alegerile locale, respectiv activitatea desfăşurată în partid şi plata unei contribuţii financiare”, precizează anchetatorii.
Deputatul ar fi stabilit ca suma de referinţă de la care se va porni să fie cea de 16.400 de lei.
“În ceea ce priveşte contribuţia financiară, a precizat că aceasta va porni de la o valoare de referinţă, pe care a intitulat-o ‘X’ şi care consta în suma de 16.400 lei, corespunzătoare ocupării unui loc pe listele de vot prin care urma să fie desemnaţi candidaţii (…) pentru Consiliul Judeţean, valoare care se multiplica în funcţie de importanţa postului de care era interesat cel care dădea banii şi de momentul la care acesta se hotăra să remită banii”, arată DNA.
În concret, el ar fi comunicat că, dacă cei interesaţi să ocupe o funcţie de conducere nu vor remite valoarea de referinţă “X” până la începerea campaniei electorale pentru alegerile locale, pentru a mai putea ocupa funcţia pe care şi-o doreau trebuiau să remită dublul sumei între alegerile locale şi parlamentare, respectiv triplul sumei după alegerile parlamentare, în timp ce persoanele care nu erau membri ai Biroului Politic Teritorial urmau, după acest moment, să remită de patru ori valoarea de referinţă “X”.
Pe 21 decembrie, procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe deputatul PNL Mihai Voicu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Potrivit DNA, alături de Mihai Voicu, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Dan-Lucian-Ştefan Mogoş, la data faptei secretar general coordonator al PNL Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, şi pe Constantin Enea, la data faptei vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj şi reprezentant al SC Coliseum SA, pentru spălare de bani.
De asemenea, a fost trimisă în judecată SC Coliseum SA, pentru complicitate la infracţiunea de spălare de bani.
Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie – aprilie 2012, Mihai Voicu, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul inculpatului Mogoş, şi-a folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului Permanent Teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, trebuiau să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.
Concret, “donaţiile” respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna aceluiaşi an sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică.
“Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 şi 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei. Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012”, preciza DNA.
Potrivit sursei citate, din această sumă, în realitate au fost folosiţi în acest scop doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de Constantin Enea prin intermediul SC Coliseum SA.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse noteaza romaniatv.net