Într-o Românie în care trăim doar cu grijă zilei de mâine şi în care, de cele mai multe ori, uităm de compasiune, există şi miracole.
Un tânăr de numai 23 de ani i-a salvat viaţa unei fete care suferă de ciroza hepatică, în clipa în care a decis să-i doneze o parte din ficatul său. Operaţia a decurs fără probleme, iar cei doi se recuperează acum, la spital. Medicii spun, însă, că în ultimul an, numărul donatorilor a scăzut considerabil, iar din această cauză, mulţi se sting aşteptând în zadar.
La doar 23 de ani, Romeo este conştient că a făcut pasul spre maturitate în clipa în care a renunţat la o parte din ficatul său în favoarea unei tinere care suferea de cancer. S-au întâlnit întâmplător în Satu Mare, când el a venit din Danemarca, unde locuieşte, să îşi viziteze familia. Cei doi au fost colegi în şcoală, dar nu păstrau legătura.
Romeo Nicolae Kulcsar, donator: „Nici nu ştiam ce grupă sangvină am. I-am zis că: „Eu vreau să-ţi donez” şi aşa o fost. Nu i-a venit să creadă. Era şi foarte stresată că starea ei se agrava. Ne-au programat la transplant şi nu i-o venit nici atunci să creadă că am venit eu să-i dau ei ficat.″
Fata aştepta de luni de zile salvarea, pentru că nu avea nicio rudă compatibilă. Când a înţeles cât de gravă este situaţia, Romeo şi-a amânat plecarea în Danemarca şi au mers împreună la spitalul Fundeni.
Romeo: „A fost o faptă bună şi, când îţi pui în gând să faci o faptă bună, o faci. Nu te mai gândeşti dacă îţi e o persoană apropiată sau nu. Nici nu ar trebui să existe listele de așteptare pentru organe, la spitale.”
Dr. Mihail Pautov, medic rezident Institutul Clinic Fundeni: „Au fost necesare testele de compatibiliatate şi nu vorbim doar despre analizele de sânge. Trebuie să ne asigurăm că donatorul este perfect sănătos. De regulă, se ia mai mult de jumătate din ficat. Se regeneraza 80% în primele 8 săptămâni şi până la 90% într-un an.″
După toată această experienţă incredibilă, pentru tânăra de 24 de ani a reînviat speranţa.
Când donatorul şi bolnavul nu sunt rude, transplantul trebuie să fie aprobat de o comisie de etică. Asta înseamnă că cel care donează trebuie să dea o declaraţie pe proprie răspundere în care să precizeze că face acest lucru de bunăvoie. Din păcate, medicii spun că 80 % dintre cuplurile care vin pentru o astfel de operaţie sunt respinse din cauza incompatibiltății.
Cazurile de donatori au scăzul anul trecut la jumătate faţă de 2016, de la 123, la 65.