Pieţele globale, aflate în a patra zi de scădere, au înregistrat pierderi cumulate de 4.000 de miliarde de dolari, totul la doar opt zile după ce trăiau creşteri euforice şi atingeau valori record, informează Reuters.
Bursele europene au deschis cu scăderi de circa trei procente, lăsând investitorilor opţiuni reduse: cumpărarea de aur, de yeni japonezi sau obligaţiuni guvernamentale.
Şi preţurile mărfurilor au înregistrat scăderi, în special petrolul şi metalele, după un început de an foarte bun.
„Jocul s-a terminat. Volatilitatea ridicată le reaminteşte, în mod dureros, investitorilor că nu există numai pariuri câştigătoare”, a declarat un analist de la Rabobank.
Căderile de pe burse sunt văzute drept un recul, o corecţie după creşterile rapide de anul trecut, bulgărele rostogolindu-se din SUA spre pieţele din Asia şi Europa.
Indicele Dow Jones a scăzut luni cu 4,6%, iar S&P 500 cu 4,1%, cele mai mari căderi din august 2011. Indicele european STOXX 600 este la cel mai redus nivel din ultimele şase luni noteaza mediafax.ro