Claudia Țapardel, victorie în PE: România, un MANDAT ÎN PLUS după BREXIT!

eef72ccb 6d26 432d 9641 6f7c6c6cfa23
Parlamentul European a dat undă verde, în sesiune plenară, la Strassbourg, propunerii europarlamentarei PSD Claudia Țapardel de a acorda României un mandat în plus în PE după ieșirea Marii Britanii din UE.

Deși atenția publică se concentrează în aceste zile pe dezbaterea Parlamentului European privind Legile Justiției, ziua de miercuri a adus vești extraordinare pentru țara noastră, după ce Legislativul reunit în plenul de la Strasbourg a votat pozitiv amendamentul eurodeputatei Claudia Țapardel la Raportul privind Compoziția PE după ieșirea Marii Britanii din UE, care vizează creșterea numărului de mandate alocate țării noastre de la 32 la 33.

Redobândire a locului pierdut în 2014

În contextul în care legislativul de la Bruxelles a fost pus în situația de a identifica o nouă formulă de  calcul a mandatelor parlamentare odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, Țapardel  (membră în Comisia pentru Afaceri Constituționale, principalul for de dezbatere privind Brexit) a solicitat în numele Grupului S&D ca România să redobândească locul pierdut în 2014, ca urmare a aderării Croației.

”I s-a făcut dreptate României”

”Prin votul de astăzi i s-a făcut în sfârșit dreptate României, unul dintre cele mai importante state din estul Europei și a șasea ca mărime la nivelul UE din punct de vedere demografic după ieșirea Marii Britanii. În raport cu acest statut, țara noastră merita să primească o voce în plus pentru cetățenii săi și le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru sprijinul pe care mi l-au acordat de-a lungul negocierilor. Consider, de asemenea, că rezultatul votului dat azi de Parlamentul European reprezintă și o recunoaștere a faptului că România are toate elementele pentru a deveni un lider european, implicat în procesul de reformare a Uniunii Europene” a declarat europarlamentara PSD, de la Strasbourg.

  Minorii s-au apucat de spart mașini în Arad. Camerele video i-au dat de gol!

Repartizarea mandatelor lăsate de britanici, miza negocierilor din PE

”Dincolo de o mai bună reprezentare a României în cadrul instituțiilor europene, obiectivul meu și a colegilor mei eurodeputați în cadrul negocierilor la Raportul privind Compoziția PE după 2019 a fost crearea unui sistem de alocare echitabilă a celor 73 de mandate ale colegilor britanici. Ideea de la care am plecat a fost că noua orânduire va trebui să respecte principiul proporționalității degresive, astfel încât niciun stat membru mai mic din punct de vedere demografic să nu primească mai multe locuri decât unul mai mare. Acum că Parlamentul s-a exprimat pe acest dosar de o importanță majoră pentru întreaga Uniune, rămâne ca și liderii statelor membre reuniți în cadrul Consiliului UE să ia o decizie. Mesajul transmis de către Parlament este fără echivoc în privința a cum definim repartizarea corectă a mandatelor începând cu următoarea legislatură și mă aștept ca și Consiliul să dea undă verde acestor propuneri și să avem în cel mai scurt timp o certitudine legală cu privire la cum va arăta Parlamentul European în formula de 27 de state membre.” a mai precizat Claudia Țapardel scrie  dcnews.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici