Superimunitate pentru judecătorii CCR. Proiectul a fost adoptat de Senat

curtea constitutionala agerpres 4428406

Senatorii au votat miercuri un proiect care le acordă judecătorilor Curții Constituționale ceea ce presa numește o „superimunitate”. Proiectul de lege adoptat prevede că un judecator CCR nu poate fi urmărit penal, reținut sau trimis în instanță fără încuviințarea colegilor săi.

Propunerea legislativă a deputatului minorităţilor sârbe, Adnagi Slavoliub, prin care judecătorii Curţii Constituţionale (CCR) ar urmă să beneficieze de imunitate sporită, a fost adoptată de Senat, cu 81 voturi „pentru”, 19 voturi “împotrivă” şi patru abţineri. Astfel, judecătorii CCR nu mai pot fi urmăriţi penal, reţinuţi, arestaţi, percheziţionaţi sau trimişi în judecată, decât cu încuviinţarea a două treimi din numărul judecătorilor CCR.

Dacă pentru parlamentari o percheziție, reținere sau arestare nu se poate face decât cu încuviințarea colegilor din Parlament, de ce n-ar fi la fel și pentru judecătorii CCR? O propunere legislativă care a trecut deja de Camera Deputaților și se află miercuri pe masa senatorilor, cu raport favorabil de adoptare, prevede că pentru reținerea, arestarea, percheziția unui judecător al CCR este nevoie de votul a cel puțin două treimi dintre cei nouă judecători ai Curții.

La fel ar trebui să se întâmple și pentru trimiterea în judecată. Chiar dacă este condamnat în primă instanță, un judecător CCR ar urma să-și continue activitatea și să rămână în funcție, dacă decizia de suspendare a sa nu este luată tot prin votul a două treimi dintre colegii săi.

Dar nu sunt singurele privilegii de care ar urma să aibă parte judecătorii CCR. De exemplu, dacă un judecător a fost numit pe un rest de mandat mai mic de cinci ani al unui coleg, el poate fi ales pentru încă un mandat întreg (nouă ani). De asemenea, după expirarea mandatului un judecător al CCR poate deveni avocat sau notar fără a mai da examen și beneficiază de o pensie specială consistentă.

  Cele trei legi ale Justiţiei, pe ordinea de zi a şedinţei Senatului de luni, pentru votul final

Proiectul a fost iniţiat de grupul minorităţilor, iar Senatul este cameră decizională noteaza digi24.ro

Categorie: arad
Tags: imunitate, judecatorii ccr, senatorii, superimunitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici