Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că un bărbat de 34 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe B-dul Iuliu Maniu, dinspre Micălaca spre Piața Drapelului, ajungând la o trecere pentru pietoni a surprins și accidentat grav un bărbat de 68 de ani care, în calitate de pieton, se afla în traversarea străzii, pe trecea pentru pietoni, pe lângă bicicletă. Conducătorul auto a fost supus testării cu aparatul alcooltest iar rezultatul a fost 0,85 miligrame/litru alcoool pur în aerul expirat. Conform procedurii s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. La scurt timp de la producerea evenimentului victima a decedat. În cauză pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs acest eveniment”, după cum ne-a relatat inspector șef Lorena Radu, din partea IPJ Arad.