Medicii şi dascălii vor încasa lefuri mai mari, începând cu Ziua Păcălelilor. Creşterile vor fi reale însă, după ce salariile de bază au fost majorate de la 1 martie. Un medic primar va avea un salariu de peste 13.300 de lei, faţă de puţin peste 6.000 de lei cât încasa până acum, informează România TV. Salariile profesorilor cu o vechime între 25 şi 30 de ani vor fi mai mari de 5.200 de lei.
Creşterile salariilor de bază pentru personalul din sănătate şi învăţământ au intrat în vigoare începând de la 1 martie, informează news.ro. Un medic primar, care acum câştigă 6.010 lei brut, va avea un salariu de bază de 13.338 de lei, iar un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi un salariu de 10.563 de lei.
La anatomie patologică şi medicină legală, un medic primar va avea o creştere salarială de la 9.481 de lei la 16.250 de lei, iar un autopsier debutant, care acum are un salariu de 2.600 de lei, va avea un salariu brut de 4.693 de lei.
În cazul cadrelor didactice, majorarea salarială va fi de 20%. Astfel, un profesor cu o vechime între 25 şi 30 de ani, al cărui salariu este acum 4.371 de lei, va câştiga 5.246 de lei brut, iar profesor universitar cu o vechime între 20 şi 25 de ani, care acum câştigă 7.163 de lei, va avea 8.596 de lei.