FOTO Ceremonial militar dedicat aniversării Zilei Jandarmeriei Române, în fața Primăriei Arad

30008051 10156377958172340 498769420 n

În Piața Revoluției din municipiul Arad au avut loc manifestări omagiale dedicate împlinirii a 168 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

Manifestările au debutat la ora 12:00, cu intonarea Imnului de Stat al României. A urmat oficierea slujbe religioase conduse de Arhiepiscopul Aradului Înalt Preasfințitul părinte Timotei Seviciu , iar apoi, în cadrul ceremonialului militar, s-a dat citire mesajelor aniversare, unde Prefectul judeţului Arad, doamna Florentina Horgea, a transmit mesajul Ministrului Afacerilor Interne dedicat jandarmilor și Împuternicit Inspector Șef al IJJ Arad, dl Col Burlan Claudiu Daniel a dat citire mesajului Inspectorului General al Jandarmeriei Române.

Cu prilejul aniversării Zilei Jandarmeriei Române, pentru activitatea desfășurată și pentru rezultate deosebite obținute, 2 ofițeri și 7  subofițeri au fost înaintați în grad, înaintea expirării stagiului minim, 8  ofițeri și 26 subofițeri au fost recompensați cu mulțumiri, iar 7 ofițeri, 1 maistru militar și 25 subofițeri au fost recompensați cu felicitări.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, a organizat ”Competiții Sportive dedicate Zilei Jandarmeriei Române și Centenarului Marii Uniri de la 1918”, atât intrainstituționale cât și între instituțiile aparținând Ministerului Afacerilor Internelor, iar cei care s-au clasat pe primele 3 locuri, au primit medalii, diplome și cupe.

La manifestările ce au avut loc pe platoul din fața Primăriei Arad, au participat, în calitate de invitați, alături de Prefectul Județului Arad, Arhiepiscopul Aradului Înalt preasfințitul părinte Timotei Seviciu, comandanți ai structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate de la nivelul județului Arad, cu care jandarmii arădeni colaborează și cadre militare în rezervă și retragere care și-au desfășurat activitatea în instituție.

Manifestările au continuat cu un frumos moment artistic susținut de îndrăgitul cântăreț de muzică populară Ionuț Langa, iar la final a avut loc defilarea cadrelor unității, sprijiniți de un pluton de intervențoie din cadrul Grupării Mobile Timiș, câinii de serviciu și autospecialele de intervenție de la nivelul inspectoratului.

  Cum funcționează noul status pe WhatsApp, ce include doar poze, GIF-uri și videouri?

Anul acesta blocul de defilare a fost încheiat de caii de serviciu aparținând Direcției Generale de Jandarmi ai Mun. București, folosiți în misiuni de asigurare și restabilire a ordinii publice.

Începând cu ora 21:00, pe traseul: Catedrala Ortodoxă Podgoria – Bld Revoluției –  Prefectura Județului Arad încheierea manifesărilor dedicat aniversării Zilei Jandarmeriei Române, va fi marcat printr-o Retragere cu torțe.

29920067 10156377957802340 1676116641 n 29920824 10156377957782340 1487378987 n 29939037 10156377958147340 653241138 n 29995176 10156377956962340 1465354338 o 30007361 10156377957822340 211675882 n 30007633 10156377958152340 1445767228 n 30008051 10156377958172340 498769420 n 1

Categorie: arad
Tags: arad, ceremonial, jandarmi, primarie ziua, stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici