Facebook recunoaşte că aproape toţi utilizatorii sunt afectaţi de lacunele privind confidenţialitatea

Facebook

Facebook recunoaşte că datele personale ale majorităţii utilizatorilor reţelei sociale, în număr de peste 3 miliarde, sunt vulnerabile şi este probabil să fi fost colectate fără cunoştinţa lor, în mod inadecvat, prin “activităţi sofisticate derulate scară largă”, potrivit Bloomberg.

 Dezvăluirile de săptămâna aceasta ilustrează modul în care reţeaua socială a câştigat miliarde de dolari din publicitate prin monetizarea datelor personale ale utilizatorilor, fără a preveni însă accesul al unor persoane sau organizaţii cu intenţii dubioase la muntele de informaţii. Facebook are 3,2 miliarde de utilitatori acitivi lunar la nivel mondial.

Facebook a anunăţat, miercuri, că a eliminat funcţia care permitea ca utilizatorii să caute profile personale pe reţeaua socială utilizând numere de telefon sau adrese de email, după ce a stabilit că această caracteristică a permis unor persoane sau organizaţii cu intenţii “maliţioase” să colecteze informaţii din profilele publice ale utilizatorilor.

“Având în vedere scara şi nivelul de sofisticare al activităţilor pe care le-am văzut, considerăm că majoritatea persoanelor care folosesc Facebook ar putea să fi avut profilele publice colectate în acest mod, aşa că am dezactivat această funcţie”, au anunţat reprezentanţii Facebook, citaţi de Bloomberg.

Tot săptămâna aceasta, scandalul Cambridge Analytica a luat amploare după ce Facebook a anunţat că firma britanică de consultanţă electorală a colectat, înainte de campania electorală din SUA din 2016, datele a aproximativ 87 de milioane de utilizatori, majoritatea din Statele Unite. Anterior, cifra era estimată la 50 de milioane de utilizatori.

Facebook şi fondatorul companiei, Mark Zuckerberg, şi-au cerut deja scuze pentru modul inadecvat în care reţeaua socială a tratat protecţia datelor şi au dat asigurări că de acum înainte vor trata confidenţialitatea cu simţul răspunderii. Zuckerberg, devenit unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume datorită succesului Facebook, va fi audiat săptămâna viitoare în Congresul Statelor Unite.

Printre măsurile luate de Facebook se numără apariţia, începând din 9 aprilie, a unei notificări în partea de sus a paginii Noutăţi/News Feed, prin care fiecare utilizator va putea afla dacă datele personale publicate pe reţeaua socială au fost accesate de Cambridge Analytica.

Audierile în dosarul Cambridge Analytica au început deja în Parlamentul Marii Britanii, unde va răspunde probabil unul dintre directorii executivi ai Facebook.

Mark Zuckerberg a dat asigurări, miercuri, că Facebook nu a remarcat vreun impact semnificativ asupra afacerilor în urma dezvăluirilor din presă, deşi scandalul a declanşat o cascadă de critici dure la adresa reţelei sociale din partea utilizatorilor şi a marilor advertiseri, culminând cu campania “#DeleteFacebook” care încurajează utilizatorii să-şi şteargă conturile.

Acţiunile Facebook au crescut cu 3% în sesiunea de tranzacţii futures de miercuri seară de la New York, după ce au închis şedinţa oficială de tranzacţionare în scădere cu 1%.

Cotaţia bursieră a celei mai mari reţele sociale s-a prăbuşit cu până la 18% în urma scandalului Cambridge Analytica, de la peste 185 de dolari în 16 martie până la un minim de aproape 150 de dolari în 27 martie, ceea ce a redus capitalizarea de piaţă a companiei cu peste 80 de miliarde de dolari.

La finalul şedinţei de miercuri, acţiunile Facebook se tranzacţionau la 155,1 dolari, conferindu-i reţelei sociale o capitalizare de piaţă de 448,5 miliarde de dolari. Pe lângă reţeaua socială omonimă, Facebook mai deţine Instagram şi WhatsApp, două dintre cele mai populare servicii online şi în România.

Miercuri seară, Facebook a transmis un mesaj despre confidenţialitatea datelor şi presei din România, pe care îl redăm integral mai jos:

“Termenii de utilizare a platformei Facebook vor fi actualizaţi

Facem politica noastră de date mai clară, fără drepturi noi de a utiliza datele dvs. pe Facebook

Este important să le arătăm utilizatorilor în mod clar cum funcţionează produsele noastre − este unul dintre modurile în care oamenii pot lua decizii în cunoştinţă de cauză cu privire la confidenţialitatea datelor lor. Aşadar, propunem actualizări ale termenilor noştri de utilizare, care includ şi angajamentul nostru faţă de toţi cei care folosesc Facebook. Explicăm serviciile pe care le oferim într-un limbaj mai uşor de înţeles. De asemenea, actualizăm politica noastră de date astfel încât să precizăm mai bine ce date colectăm şi cum sunt acestea folosite de către Facebook, Instagram, Messenger şi alte produse.

Aceste actualizări vizează clarificarea lucrurilor. Nu cerem noi drepturi de colectare, utilizare sau partajare a datelor dvs. pe Facebook. De asemenea, nu schimbăm niciuna dintre opţiunile de confidenţialitate pe care le-aţi făcut în trecut.

Iată câteva exemple legate de ceea ce veţi găsi:

Noi caracteristici şi instrumente: oferim informaţii despre facilităţi introduse recent. Faţă de ultima actualizare a termenilor de utilizare sau a politicii noastre de date, cu trei ani în urmă, acum puteţi cumpăra şi vinde produse pe, începe unpentru o cauză pe care o susţineţi, partaja videoclipurişişi adăuga efecte creative la fotografiile dvs.

Experienţă personalizată: experienţa fiecăruia pe Facebook este unică şi oferim mai multe informaţii despre cum funcţionează acest lucru. Explicăm cum utilizăm datele şi de ce este necesar să personalizăm postările şi anunţurile pe care le vedeţi, precum şi Grupurile, prietenii şi Paginile pe care le sugerăm.

Ce împărtăşim: nu vom vinde niciodată informaţiile dvs. Avem responsabilitatea de a păstra informaţiile utilizatorilor în condiţii de siguranţă şi impunem restricţii stricte privind modul în care partenerii noştri pot folosi şi dezvălui datele. Explicăm toate circumstanţele în care împărtăşim informaţii şi transmitem mai clar angajamentele noastre faţă de oameni.

Publicitate: aveţi control asupra anunţurilor pe care le vedeţi şi nu împărtăşim informaţiile dvs. cu agenţii de publicitate. Politica noastră de date explică mai multe despre cum decidem ce anunţuri să vă afişăm.

Aceeaşi companie: Facebook face parte din aceeaşi companie cu WhatsApp şi Oculus şi explicăm cum împărtăşim serviciile, infrastructura şi informaţiile. De asemenea, facem clar faptul că Facebook este entitatea corporativă care oferă serviciile Messenger şi Instagram, care acum utilizează aceeaşi politică de date. Experienţa dvs. cu fiecare dintre aceste produse rămâne aceeaşi.

Informaţii despre dispozitiv: utilizatorii au cerut să vadă toate informaţiile pe care le colectăm de la dispozitivele pe care le folosesc şi dacă respectăm setările dispozitivului mobil (răspunsul scurt: da). De asemenea, am adăugat detalii despre informaţiile pe care le colectăm când sincronizaţi contactele dvs. cu unele dintre produsele noastre, inclusiv, despre care oamenii au întrebat recent.

Politica privind comportamentul periculos: explicăm mai bine modul în care combatem abuzurile şi investigăm activitatea suspectă, inclusiv prin analizarea conţinutului distribuit de utilizatori scrie economica.net

Pentru următoarele şapte zile, veţi putea ofericu privire la termenii şi politica de date. Odată finalizate, vom publica aceste documente şi vă vom solicita să fiţi de acord cu ele pe Facebook, împreună cu informaţii despre opţiunile pe care le aveţi privind intimitatea dvs.”

lg
Categorie: mandri.ro
Tags: confidentialitate, date personale, , utilizatori

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici