Filarmonica vine în întâmpinarea iubitorilor de muzică clasică, în serile de 12 și 13 Aprilie 2018, invitându-i să urmărească succesiv performanțele ansamblului orchestral, în configurația simfonică din seara de Joi, în Sala Cercului Militar, și în cea camerală, în concertul cu orgă de Vineri, de la ora 18.00, de la Sinagoga Neologă.
Pentru prima oară oaspetele orchestrei simfonice, violonistul maghiar László Nyári, cuprinde în oferta repertorială a concertului dirijat de Dorin Frandeș, Melodiile lăutărești de Pablo de Sarasate, Introducere și rondo capriccioso de Camille Saint Saens și Valsul – Scherzo de Piotr Ilici Ceaikovski, amintind despre marii virtuozi și literatura închinată acestora în deceniile cele mai prolifice ale secolului al XIX-lea. Piese de maximă rezistenţă pentru concertiștii tuturor timpurilor, ópusurile violonistice mizează pe un succes similar cu acela al partiturilor simfonice semnate de Johannes Brahms, și cuprinse în audiția aceleiași seri: Uvertura academica op.80 și Simfonia a III-a în fa major op.90.
În speranța că orga de la Sinagoga Neologă, dar și insolitul spațiului de audiție sunt suficient de atractive pentru cei care își dovedesc afinitățile cu cameralul, concertul de Vineri 13 Aprilie 2018, de la ora 18.00, deschide o alternativă de perspectivă pentru alte posibile serii de evenimente.
Focalizat pe repertoriul organistic al secolelor XVIII și XIX, programul cuprinde lucrări de Felix Mendelssohn Bartholdy și Justin Heinrich Knecht, destinate instrumentului solo, dar recurge și la partituri acompaniate, fie în formula de trio, semnată de Carl Philipp Emanuel Bach, fie în aceea multiplicată la compartimentele ansamblului orchestral, conform tiparelor în care au creat Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart.
Genurile și formele cele mai în vogă ale muzicii clasice – de la sonata laică sau cea bisericească, la complexul variațional și concertul instrumental – sunt toate cuprinse în tabloul serii de la Sinagogă, un program susținut de Henriette Andrea Nagy (orgă), Florin Gherghel (vioară), Doru Orban (violă) și orchestra de cameră dirijată de Petronius Negrescu.
Portret László Nyári
László Nyári a absolvit Academia de Muzică Franz Liszt din Budapesta, obținând diplome în solistică și pedagogie.
Începand din anul 2001 câștigă în mod constant premii la concursuri naționale și internaționale de vioară: Koncz János (Premiul I – 2001), Dolny Kubín (Premiul II – 2001), Zathureczky (Premiul I – 2003), Concursul Internațional Telemann (Premiul II și Premiul special Telemann – 2004), Concursul orchestrei naționale de cameră Dohnányi – 2011, Premiul Junior Prima (2012), Concursul Internațional de Muzică de Cameră Johannes Brahms (Premiul special – 2013), Concursul Internațional Virtuoso (Marele premiu – 2016). A primit premiile Annie Fischer la edițiile din 2015, 2016 și 2017, iar în anul 2013 a primit o vioară Antonio Rugeri din partea Fundației Zathureczky.
A cântat acompaniat de Orchestra simfonica MAV și orchestra de cameră Franz Liszt la Royal Albert Hall din Londra, pe scene din Ungaria alături de Filarmonica Zugló (Budapesta) și Duna Szimfonikus Zenekar și la Festivalul Internațional de la Kyoto.