Închisoare pentru o femeie ce a condus băută și fără permis. A fost dată în urmărire și prinsă la frontieră

inchisoare

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au prins două persoane pe numele cărora era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, respectiv un mandat european de arestare.

“În data de 17 aprilie 2018, în jurul orei 07.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul bulgar Damzan V., în vârstă de 28 de ani, din Bulgaria.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile bulgare, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. Câteva ore mai târziu, la acelaşi Punct de Trecere a Frontierei, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român Teodor C., în vârstă de 63 de ani, din judeţul Alba”, a declarat Mihaela Leș, agent șef de poliție.

În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele femeii era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau alte substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, având de executat o pedeapsă cu închisoarea de 1 an şi 4 luni.

În ambele cazuri, persoanele în cauză au fost predate unor echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

 

 

Categorie: arad
Tags: arad, condus, femeie, inchisoare, stiri, urmarita, volan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici