STUDIU: Salariile românilor ar fi trebuit să fie cu 25% mai mari, dacă ar fi ţinut pasul cu productivitatea muncii

ialomitianu pnl guvernul aloce bani bisericile nu pot finaliza ajutor buget Custom

Salariile românilor ar fi trebuit să fie cu 25% mai mari în 2016, dacă ar fi ţinut pasul cu productivitatea muncii, potrivit unor calcule ale Institutului Sindical European (ETUI) şi ale Confederaţiei Europene a Sindicatelor (CES), publicate miercuri de Cartel Alfa.

 Studiul arată că majorările salariale în Uniunea Europeană (UE), în ultimii 16 ani, ar fi fost de patru ori mai mari dacă ar fi reflectat pe deplin creşterea productivităţii.

”Din 2000 până în 2016, productivitatea a crescut de trei ori mai mult decât au crescut salariile în Germania şi Croaţia şi de două ori mai mult decât creşterea salarială în Polonia şi Belgia. În Austria, productivitatea a crescut cu 65% mai mult decât salariile, cu 60% în Spania, 30% în Olanda”, se arată în studiu.

În Ungaria, România, Portugalia şi Grecia, salariile reale au scăzut în ultimii 16 ani, în timp ce productivitatea a crescut. Astfel, în România, productivitatea a crescut, în 2000-2016, cu 10%, în timp ce salariile au scăzut cu 15%, potrivit studiului.

“Creşterea salariilor a rămas în urmă de ani de zile. Lucrătorii nu primesc o parte echitabilă din valoarea muncii lor. Diferenţa mare dintre creşterea productivităţii şi creşterea salariilor oferă o dovadă solidă a necesităţii creşterii salariilor pentru lucrătorii din întreaga Europă”, a afirmat secretarul confederal al Confederaţiei Europene a Sindicatelor (ETUC), Esther Lynch.

2016 este cel mai recent an în care sunt disponibile date privind salariile la nivel European.

”În România, eliminarea contractului colective la nivel naţional şi imposibilitatea, prin efectul legii, de a încheia contracte colective la nivel de sector au influenţat negativ evoluţia salariilor, mai ales în sectorul privat. La nivel de companie, doar 1 din 20 salariaţi din sectorul economic beneficiază de prevederile unui contract colectiv de muncă”, se arată în comunicat.

  Vești bune pentru români.Tarifele pentru apelurile în altă rețea vor fi mai mici

Blocajele în negocierea colectivă sunt cauzate de reforma legislaţiei muncii impusă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) în 2011 şi pe care toate guvernele de atunci au refuzat să o corecteze, consideră Bogdan Hossu, preşedinte CNS Cartel ALFA.

”Pentru a obţine o creştere decentă şi sensibilă a salariilor trebuie să aibă loc negocieri colective între sindicate şi angajatori, iar guvernul trebuie să deblocheze legislaţia pentru a permite şi încuraja negocierile salariale colective” a declarat Bogdan HOSSU, preşedinte CNS Cartel ALFA scrie news.ro

Categorie: mandri.ro
Tags: etui, productivitate, salariile romanilor, sindicate, ue

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Îți dorești un prieten pe viață?
Adoptă un cățel
Click aici
Îți dorești un prieten?
Adoptă un cățel
Click aici