Chirurgii de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, Maryland, au efectuat operația asupra unui soldat care a fost rănit de o bombă în Afganistan.
Chirurgii au folosit un penis, un scrot și un perete abdominal parțial transplantat de la un donator decedat și susțin că soldatul ar trebui să aibă parte din nou de o viață sexuală, lucru imposibil în cazul în care penisul ar fi fost reconstruit.
O echipă de 11 chirurgi a efectuat transplantul, care a durat mai bine de 14 ore.
Aceasta a fost prima intervenție chirurgicală de acest gen, a relatat presa internațională.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, se recuperează bine și se așteaptă să-și recapete atât funcția urinară, cât și cea sexuală.
Pacientul nu a primit și testicule de la donatorul său, pentru a evita problemele etice care ar putea apărea dacă avea mai târziu copii. Motivul, explicat de unul dintre chirurgi: “testiculele ar fi conținut sperma de la donatorul recent decedat”.